Primăria Timişoara

Măsuri anti-aglomerație: încă un tramvai pe linia 7 și-un troleibuz în plus pe 16

Călătorii care circulă cu tramvaiul 7, respectiv troleibuzul 16 vor aștepta mai puțin în stații. Cel puțin teoretic. Potrivit primarului Nicolae Robu, de luni, 8 octombrie, pe cele două linii va apărea câte un mijloc de transport în plus.

SPTP va suplimenta de luni, 8 octombrie, numărul mijloacelor de transport în comun pe încă două lunii. Este vorba de tramvaiul 7 și de linia de troleibuz 16. Asta după ce, la începutul anului școlar, anunțase că vor circula mai multe autobuze pe linia 33 și mai multe tramvaie pe linia 4. „Nu ne oprim aici în ceea ce privește îmbunătățirile pe care le-am tot anunțat în ceea ce privește mijloacele de transport. De luni pe linia 7 vom avea încă un tramvai și pe linia 16 încă un troleibuz. Contează foarte mult. Pe linia 16 erau patru troleibuze, contează foarte mult să treci de la patru la cinci troleibuze. Asta înseamnă o creștere cu 25% din cât era. Se va resimți la nivelul timpilor de așteptare în stație, dar și la nivelul de confort în mijloacele de transport în comun, pentru că nu va mai fi aceeași înghesuială”, a declarat Nicolae Robu.

Vineri seară, un șofer al unui autobuz de pe linia Expres 1, apostrofat de călătorii care așteptaseră prea mult în stație, a decis să se abată de la traseul obișnuit și să se retragă în garaj. A fost nevoie ca STPT să trimită un alt autobuz, pentru a prelua oamenii. Șoferul a fost dus de Poliție la spital, ajungând, în cele din urmă, la Urgențe, cu tensiune foarte mare. Criza de personal de bord de la societatea de transport în comun de la Timișoara împiedică, susține Robu, creșterea frecvenței cu care ajung în stații tramvaiele, troleibuzele și autobuzele. Edilul anunța, zilele trecute, creșteri de salarii pentru șoferi și vatmani.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

25 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

16 ore ago