Cultura

Săptămâna de lectură, la Timișoara. Începe Festivalul Internațional de Literatură

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ajuns la ediția cu numărul 7, aduce, la final de octombrie, 17 scriitori de pe trei continente. Tema este „Țară. Țară de adopție”,i ar unul dintre invitați este Juan Gabriel Vásquez, cel mai important prozator columbian din noua generație.

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara are loc în perioada 23-27 octombrie și le propune celor care iubesc literatura o temă de mare actualitate: „Țară. Țară de adopție”. Vor fi cinci seri de lecturi publice într-un oraș aflat el însuși într-un proces de redefinire identitară: fostă parte din Imperiu, oraș-reper în istoria României moderne, viitoare Capitală Europeană a Culturii, în 2021.

Tema alesă, spun organizatorii, este un pretext pentru a încerca să înțelegem ce mai înseamnă, astăzi, conceptul de țară, într-o Europă care și-a deschis granițele. FILTM 2018 se deschide cu o conferință intitulată „Țara în care locuim”, susținută de Horia-Roman Patapievici Serile de literatură debutează cu o lectură publică și un dialog pe tema „Imigrant în memorie”, la care invitat este cel mai important prozator columbian din noua generație: Juan Gabriel Vásquez. Amfitrionul serii este jurnalistul Marius Constantinescu.

În cea de a treia seară sunt programate lecturi cu prozatorii György Spiró – unul dintre cei mai importanți prozatori maghiari de azi și un dramaturg renumit, ale cărui cărți au fost traduse în peste 20 de limbi, Dimitré Dinev – născut la Plovdiv, dar emigrat și afirmat cu succes în Austria, scriitor și dramaturg de succes, alături de Marin Mălaicu-Hondrari. Tema serii, „Patrii imaginare”, va fi gestionată de jurnalista Magda Grădinaru.

„Cu patria-n spinare” veți fi în cea de-a patra seară, când invitații sunt Vladimir Lorcenkov – autor canadian de succes, născut în URSS, Alexandru Vakulovski – născut în Republica Moldova, dar publicat de edituri românești, Andrei Mihăilescu, noua revelație a literaturii elvețiene, emigrat de peste 40 de ani din România, și Goran Mrakić, autor român de expresie sârbă. Moderatoarea serii este scriitoarea și jurnalista Daniela Rațiu.

Ultima seară este una de poezie feminină, reunind scriitoare din: Țara Bascilor / Spania – Leire Bilbao, Republica Cehă – Marie Iljašenko, Croația – Lara Mitraković, Republica Moldova, România – Moni Stănilă și România – Lavinia Bălulescu și Teodora Coman. Amfitrionul serii, având drept temă „Patria mea de adopție: poezia”, este scriitorul timișorean Alexandru Potcoavă. Ediția din acest an a FILTM se încheie cu o intervenție a filosofului Mihai Șora și proiecția unui film despre poezie, realizat de Luiza Șora. Primele patru seri se vor desfășura în Sala Barocă a Muzeului de Artă, de la ora 18, iar cea de a cincea, la Galeria Calpe, de la ora 17.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

5 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

8 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

17 minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago