Cultura

În tranzit, altfel. Balon auriu, deasupra sălii mari din Gara de Nord

Gara de Nord din Timișoara s-a transformat în ultima lună în spațiu neconvențional pentru artiști. Dacă de 3 săptămână s-a aprins instalația de globuri de la primul etaj, de duminică, în zona caselor de bilete plutește… un balon.

Bienala de arhitectură Beta 2018, care se va încheia pe 28 octombrie, înseamnă expoziția „Despre Locuire”, deschisă la Halele Timco, tururi de arhitectură, proiecții de filme documentare pe tema locuirii, conferințe, consultări cu arhitecți și experți financiari.

Dar a însemnat și primul eveniment public al proiectului Transite. Inițiat de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, acesta a fost anunțat în iarnă, o dată cu lansarea programului pentru anul 2018, și este implementat alături de filiala Timiș a Ordinului Arhitecților din România. Proiectul își propune să transforme Gara de Nord într-un spațiu public cu un puternic potențial cultural.

La finele lunii septemebrie, în Gara de Nord s-a aprins instalația „Adunarea”, a artiștilor Musson+Retallick, creată special pentru proiectul Transite. Vorbim despre multe globuri luminoase, care oferă privitorilor o senzație interesantă, aceea că se află într-un loc magic, poate o galerie de artă modernă, dar în nici un caz într-0 gară.

De duminică seară, în Gara de Nord Timișoara plutește efemer, deasupra holului de la casele de bilete, un… uriaș balon auriu! Vorbim despre o instalație arhitecturală temporară, semnată Raul Vașvari. Este premiul întâi al proiectului Transite, care a presupus un concurs deschis de soluții pentru o instalație arhitecturală temporară.

Juriul a decis că primul loc trebuie să revină proiectului „The sun is not yellow it’s chicken” Este exaxt acest balon uriaș din PVC umplut cu heliu, care va pluti liber în interiorul sălii principale a Gării de Nord, sub influența schimbărilor de temperatură, a curenților de aer, sau a mișcării oamenilor.

Gara de Nord este principala poartă feroviară a Timișoarei și este un spațiu care nu arată a secol XXI. ÎCFR a investit cât de cât în reabilitarea zonei caselor de bilete, a refăcut treptele de acces în clădirea principală și a peticit cât a putut, pe ici, pe colo. În primăvara lui 2015 s-a zugrăvit prima dată după 30 de ani! Zona e însă departe de a arăta așa cum ar trebui. Un proiect extins de renovare așteaptă de ani buni să fie pus în practică, însă decizia nu poate fi luată pe plan local, ci doar la București. Care nu se grăbește.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

15 ore ago