Klaus Vaterland

Segway-uri BMW nu aveți, domn’ primar?

Mă gândesc că primarul Nicolae Robu a glumit când le-a povestit ziariștilor cum va cumpăra dumnealui biciclete, trotinete și segway-uri pentru studenții din Complex. Ca-n tot orașul, nu e rău să fie și-acolo câte un stand de biciclete, poate chiar mai multe, dar numai după ce observi că unul nu este suficient. Să faci însă pe Moș Crăciun cu studenții ar fi un lucru stupid. Ideea edilului, dincolo de prezumția de glumă, a erupt din nevoia de decongestionare a zonei căminelor studențești de atâtea mașini. Da, acele mașini de Gorj, Mehedinți, Hunedoara și Caraș, în majoritatea lor. Nicolae Robu nu ne-a spus cum va funcționa toată treaba asta.

Vor fi cumpărate și plantate în standuri speciale biciclete, trotinete și segway-uri. Studenții își vor face un card contra cost în relația cu societatea de transport local, căci nu-mi imaginez că astea vor fi gratis. Ar fi și absurd, căci tot ce e gratis rezistă câteva zile, până se atinge praful de ele. Apoi, vreo 100, 200 sau maximum 300 de studenți vor pleca la cursuri cu aceste mijloace de transport eco.

Cum vom aranja ca trotineta și segway-ul să nu fie luate de studenți fără mașini, iar ăla motorizat cu BMW să rămână fără? Cum scăpăm de mașinile alea de care vrea primarul să scape? Unde vor fi duse ele dacă studentul prinde un gadget din ăsta și merge cu segway-ul la facultate? Crede cumva dl Robu că acel student cu BMW de MH își lasă acasă la tata mașina pentru a se plimba cu trotineta prin Timișoara? N-ar mai avea farmec studenția, domnule primar.

Conceptul de student MH și GJ cu mașină tare prin Timișoara nu a fost inventat dintr-o utilitate educativ-științifică. Nu, acei tineri vor să-și plimbe gagicile la mall, prin restaurante, fast-food-uri, păcănele, puburi, biserică, biblioteci, librării… Glumeam. Tânărul cu BMW nu-și va lăsa mașina la Gura Văii, acum, că primarul i-a promis bicicletă cu motor electric.

Nu, o mână poți să-i tai, dar să nu-l dezmembrezi de BMW-ul lui sub nicio formă. Prin urmare, dacă, la absurd, va folosi facilitățile oferite de Primăria Timișoara, mașina tot acolo o va lăsa, în parcarea Complexului. Aglomerația nu va dispărea după ideea magnifică a administratorului liberal.

Care va să zică, problema n-ar fi rezolvată nici dacă Nicolae Robu ar pune plăcuțe de inmatriculare cu Mehedinți pe toate segway-urile, ba și elicea BMW pe mijlocul ghidonului. Plus că s-ar pune întrebarea de ce numai la studenți. Aglomerație avem și în alte cartiere ale Timișoarei. În locul târgoveților din piețe m-aș supăra amarnic că primarul nu ar pune segway-uri și în Aurora, și în „Ocsko”, în Mehala, dar și în apropierea zonei pietonale din Cetate. De ce n-ar vrea și avocații, notarii și magistrații standuri cu segway și trotinete de la primărie, să aibă cu ce merge la serviciu?

Haideți să dăm la toată lumea jucării din astea eco, dacă tot vreți. Care, altfel, sunt foarte bune și, în mod natural, prin opțiunea fiecăruia de a-și achiziționa una, ar putea oferi o soluție pentru aerisirea unor zone ale orașului. Cu condiția să avem și benzi pe unde să circulăm cu ele. Până atunci însă, nu mai bine faci matale bine să aplici legea în Complexul Studențesc? Simplu, fără regrete de genul „noi nu vrem să dăm amenzi”.

De ce să nu vrem? Legea se aplică după starea emoțională a primarului? Nu sunt locuri de parcare, omul cu BMW va vedea asta, că nu e prost. Amendat azi, amendat mâine, îl va costa prea mult să-și țină „aspiratorul” de gagici în fața căminului și apoi poate se va gândi și la alte variante, până asigură municipalitatea suficiente spații de parcare. Care spații de parcare sub sau supraterane, fiind pe bani, vor sta goale cu mentalitatea asta gingașă a matale de a nu aplica legea pe domeniul public, unde e gratis.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Studenții din Timișoara se înghesuie la vot. Pe lista recordurilor de prezență, din nou apare Dobrești

Secțiile de votare din Complexul Studențesc, dar și deja celebra (electoral) localitate Dobrești, acolo unde…

39 de minute ago

La ora 18.00, prezenţa la vot în Timişoara a fost mai mare decât media naţională

La ora 18.00, la trei ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…

2 ore ago

Eugen Dogariu, senator de Timiș, după vot: ” Sper într-un viitor mai bun pentru România și pentru județul Timiș”

Eugen Dogariu, senator de Timiș, spune că la vot a ales ”calea sigură pentru Timiș”.…

4 ore ago

Cosmin Tabără a votat pentru echilibru, onestitate și diplomație

Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier…

8 ore ago

La ora 12.00, prezenţă mai mare la vot în Timişoara, decât pe judeţul Timiş

La ora 12.00, la cinci ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…

8 ore ago

Alfred Simonis, la ieșirea din cabina de vot: ”Am votat cu un om care și-a demonstrat competența la guvernare”

După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis,  preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al…

8 ore ago