Sport

UTA câştigă derby-ul îndoliat cu ASU Politehnica

Derby-ul de Vest s-a jucat într-o atmosferă mai tristă ca niciodată şi asta din cauza tragicului eveniment rutier care a curmat vieţile a doi ultraşi utişti. A fost însă solidaritate în tribune, fanii Timişoarei arătându-şi respectul pentru cei doi dispăruţi, depunând coroane de flori, afişând bannere, dar şi strângând bani pentru familiile celor doi dispăruţi.

Cât despre joc, se poate spune că Politehnica a fost trădată de apărare, în timp ce ambiţioasa UTA a ştiut să profite de aproape fiecare greşeală a adversarilor. Oaspeţii s-au impus pe merit cu 3-1, după ce au condus şi la pauză cu 2-0.

Atmosfera apăsătoare s-a văzut mai ales în jocul violeţilor, care au făcut o primă parte extrem de dezamăgitoare. Norbert Janos a profitat de lejeritatea cu care s-au apărat bănăţenii şi a înscris în prima parte de două ori. În repriza secundă, gazdele şi-au ridicat nivelul jocului, au dominat mijlocul terenului şi au marcat prin Bozian, din penalty. Nu au avut şi puterea de a egala, Ciprian Rus, cel mai bun jucător al formaţiei UTA din acest sezon, stabilind scorul final.

3-1 pentru UTA, care învinge în derby-ul Vestului, într-un joc în care cei mal mai de aplaudat a fost comportamentul ultraşilor.

Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): Murariu – Bilia, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheș – Ignea, Vidrăsan, Poparadu – Bedea, Bozian, Velici. Au mai jucat: Nicolescu, Plămadă, Lazea.

UTA (antrenor Ionuț Popa): Orlic – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Janos, Petra, Vădrariu – C. Rus (cpt.). Au mai jucat: Cubleşan, Oprea, Pop.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

19 minute ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

34 de minute ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

4 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

4 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

5 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

5 ore ago