Invatamant

2.500 de cărți pentru 50 de licee, la 100 de ani de Politehnică timișoreană

Universitatea Politehnica Timișoara și Continental Automotive Products SRL organizează cea mai mare campanie de donare de carte pentru liceele din jumătatea de vest a României. În cadrul acțiunii, vor fi distribuite 2.500 de volume de carte tehnică pentru a încuraja tinerii să se orienteze spre studii în domeniile ingineriei.

Demersul a venit după ce s-a constatat că fondul de carte disponibil în majoritatea liceelor din România este vechi, depășit moral și insuficient pentru a suscita interesul tinerilor spre domeniile ingineriei. Acest lucru s-a întâmplat de cele mai multe din cauza finanțării insuficiente. Astfel, mulți dintre tinerii liceeni ajung în clasa a XII-a fără să fi avut acces la literatură tehnică de specialitate, alta decât cea din manualele de matematică sau fizică. Acest lucru are consecințe grave asupra formării profesionale inițiale a tinerilor, mai ales în condițiile actuale, în care în sectorul privat se înregistrează un deficit major de forță de muncă superior calificată în domenii inginerești.

Continental Anvelope Timișoara a decis să se alăture Universității Politehnica Timișoara pentru această inițiativă alocând o finanțare de aproape 90.000 de lei, echivalentul a 80% din valoarea estimată a acțiunii. „Universitatea Politehnica Timișoara a inițiat, în ultimii ani, o serie de acțiuni care îi vizează pe elevii de liceu și ne bucurăm că mediul economic, prin reprezentanți care fac parte și din Comitetul Director al UPT, sprijină astfel de demersuri. Inserția profesională a absolvenților UPT este aproape de limita maximă, iar o informare corectă a liceenilor despre oportunitățile oferite de instituția noastră contribuie la planificarea unei cariere de succes”, a declarat rectorul Universității Politehnica, Viorel-Aurel Șerban.

Acțiunea face parte integrantă dintr-o serie de evenimente menite să amintească locuitorilor regiunii despre rolul pe care Școala Politehnică l-a avut în dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale din jumătatea vestică a țării, evenimente organizate cu prilejul aniversării de 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

44 de minute ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

3 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

3 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

3 ore ago

Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei

De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…

3 ore ago

La Săcălaz au fost sarmați. Centura Vest, primele descoperiri arheologice/FOTO

În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea…

3 ore ago