Biserica pe „mute”. Doar a zis că Timișoara nu e un campus monastiresc

Când zicea că Timișoara nu e campus monastiresc să ne rugăm în prea multă liniște, Nicolae Robu dădea cumva un cec în alb organizatorilor de distracții, lăsându-și alegătorii riverani mallurilor și piețelor centrale să se roage în gălăgie să vină iarna și să se termine cu festivalurile de tot soiul. Dar ce e distracție pentru unii e ceva retrograd pentru alții și invers.

Dacă moșii, babele și alte categorii de timișoreni nu suportă muzica dată tare până dimineața, era logic că vin apoi alții să-și ceară dreptul la contestație. Dacă oprim muzica în cartiere, să oprim și slujbele furnizate prin incinte audio în preajma bisericilor ortodoxe, dacă tot s-a grăbit primarul liberal să proclame Timișoara o zonă liberă de campusuri monastirești.

Problema este mai sensibilă decât pare. Și nu de pe urma timorării oricărui politician în relația cu biserica majoritară. Și nici pentru că activistul civic Cristian Brâncovan a uitat ca prin minune de slujbele date tare la difuzoare și poate va ataca vreodată problema, pentru a nu fi considerat omul dublelor măsuri. Nu, treaba cu gălăgia în spațiul public și nu numai este o chestiune de legislație, dar mai ales de respectarea ei. Nu poți decreta zona mallurilor universuri de distracție, dar să-mi bată poliția la ușă dacă pun Boleroul lui Ravel în propria curte, la maximum. Și nu spun asta pentru că mi-aș dori o astfel de libertate. E vorba de principii. Dacă nu poți la privatul casnic, păi atunci să nu se poată nici la ăla cu pretenții de mall.

Se țin tot felul de zile tematice. Foarte bine. Timișoreanul are și el dreptul să se distreze, cum și concetățeni de-ai lui au dreptul la odihnă. Se pot îmbina cele două dorințe legitime, iar ora de distracție să fie decentă, miezul nopții, cum se întâmplă de cele mai multe ori. Nu în aceiași termeni se discută despre muzica bisericească dată de la Catedrala Mitropolitană sau alte biserici ortodoxe de cartier în miezul zilei. Bănuiesc ce e în gândul parohilor când fac asta. Da, este vorba realmente de un confort suplimentar să asculți cuvântul Domnului chiar pe o bancă în parc, auzindu-l la difuzoarele din preajma. Dar poate că mai este vorba și de un soi de „marcare a teritoriului”, Doamne iartă-mă!, în cazul bisericii majoritare.

Iar asta e bine sau e rău? Dacă e să privim legal ar trebui ca toate să facă la fel. Să facă liniște în exterior sau toate să dea drumul la slujbe prin sisteme audio. Iar când termenul de „toate” va include și lăcașurile de cult musulmane, ferească Dumnezeu de riposta creștină! Dragi ortodocși, vreți să auziți muezinul cum cheamă credincioșii din Ronaț la rugăciune? Nu vreți, atunci pregătiți-vă de acest moment și arătați că aiaste preocupări trebuie manifestate în intimitatea lăcașelor de cult, nu afară. Și, zău, că-mi pare rău. Era o minunăție să stai primăvara pe bancă și s-asculți slujba la biserica din Mehala. Chiar și tehnic vorbind, o bună amplificare ajuta mult la înțelegerea mesajului rostit de cele mai multe ori în biserici cu o acustică oribilă.