Social

Curățenie de toamnă cu orar. Unde și când găsiți containerele în Timișoara și localitățile din jur / PROGRAM

Mult așteptata campanie de curățenie pe care o așteptă cei din Timișoara și localitățile din jur începe abia spre finele lunii noiembrie. E cu orar, așa că trebuie să fiți atenți unde și când găsiți cel mai apropiat container. Atenție: nu se colectează decât mobilier și chiuvete, nu și crengi, cum era înainte!

Noul contract încheiat între Retim și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) este în vigoare din luna august. Conform acestuia, societatea de salubritate va organiza, din trei în trei luni, câte o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, dar nu așa cum erau obișnuiți oamenii până acum. În mai multe locuri vor fi amplasate containere unde trebuie să puneți ce vreți să aruncați. Vor fi, potrivit surselor noastre, peste 100 de locuri unde veți putea găsi astfel de containere.

Foarte important! În această campanie se colectează doar mobilier și obiecte sanitare: canapele, saltele, fotolii, chiuvete, vase de toaletă etc. Nu vor fi adunate deșeurile electronice și electrocasnice (televizoare, frigidere, monitoare de calculator etc.), dar nici crengi, așa cum se întâmpla în campaniile pe stil vechi.

La Timișoara, care e plină de rampe ilegale de gunoi, mult așteptata campanie de colectare va începe pe 19 noiembrie și se va derula timp de două luni. În mai multe locuri din oraș vor fi amplasate containere speciale, în care trebuie să duceți canapelele, chiuvetele și celelalte obiecte de care nu mai aveți nevoie în gospodării. Foarte important! Potrivit informațiilor primite de la ADID, deșeurile vor putea fi depozitate doar în intervalul orar 8 – 15. Va trebui să căutați ziua în care se află cel mai aproape de dumneavoastră un container și să duceți obiectele care nu vă mai trebuie. Se colectează chiar și în Ajunul Crăciunului!

Iată unde și când vor fi puse containerele în Timișoara, în intervalul orar 8 – 15

  • 19 noiembrie – str. Martir Miroslav Todorov intersecție cu str. Vasile Lucaciu (parcare)
  • 19 noiembrie – Intrarea Doinei
  • 20 noiembrie – str. Henrich Heine (fântână vis a vis de Facultatea de Medicină)
  • 20 noiembrie – str. Alexandru Golescu intersecție cu str. Zimbrului
  • 21 noiembrie – str. București (parcare)
  • 21 noiembrie – str. Eminescu intersecție cu str. Patriarh Miron Cristea
  • 22 noiembrie – Cartier Aeroport (Turn apă/ teren fotbal)
  • 22 noiembrie – str. Petre Ispirescu perpendicular cu str. Ecaterina Teodoroiu (parcare pământ)
  • 23 noiembrie – str. Mătăsarilor perpendicular cu Aleea Ghirodei (vizavi de cimitir )
  • 23 noiembrie – str. C. Negruzzi (platou spate Biserica Sârbească)
  • 26 noiembrie – str. Torac perpendicular pe str. Câmpului (Parc Kuncz)
  • 26 noiembrie – str. Bobâlna perpendicular pe str. Ismail (Cartier Crișan)
  • 27 noiembrie – Calea Moșniței perpendicular str. Albăstrelelor (Plopi)
  • 27 noiembrie – str. Ștrandului perpendicular pe str. Glinka (parcare)
  • 28 noiembrie – Aleea Avram Imbroane Muzeul Satului/ Monument
  • 28 noiembrie – str. Uzinei perpendicular pe str. Garofiței (parcare)
  • 29 noiembrie – str. Bobâlna perpendicular pe Aleea Ghirodei
  • 29 noiembrie – str. Dacilor perpendicular pe Piața Petru Rareș (parcare)
  • 3 decembrie – Martir Ioan Buteanu (parc Gara de Est)
  • 3 decembrie – Calea Urseni
  • 4 decembrie – str. Rusu Șirianu colț cu str. Al. Odobescu
  • 4 decembrie – str. Rusu Șirianu (lângă gard cimitir)
  • 5 decembrie – str. Ciprian Porumbescu colț cu Bd. 16 Decembrie
  • 5 decembrie – str. Corbului (la Colegiul Economic FS NITTI)
  • 6 decembrie – str. Bela Bartok colț cu str. Târnava (Biserica Studențească)
  • 6 decembrie – str. Miorița punct Trafo Trubadur
  • 7 decembrie – str. Daliei colț cu Bd. Eroilor
  • 7 decembrie – str. Deliblata
  • 10 decembrie – str. Romulus perpendicular pe Octavian Goga
  • 10 decembrie – str. Odobescu perpendicular pe Ion Heliade Rădulescu
  • 11 decembrie – Parcare Termal
  • 11 decembrie – Barbu Iscovescu
  • 12 decembrie – Piața Axente Sever colț cu str. Feldioara
  • 12 decembrie – Piața Plevnei
  • 13 decembrie – str. Treboniu Laurian
  • 13 decembrie – str. Remus
  • 14 decembrie – str. Mangalia
  • 14 decembrie – str. Ioan Românu – zonă
  • 17 decembrie – str. Piața Prahova (Punct trafo)
  • 17 decembrie – Splaiul Tudor Vladimirescu (Benzinărie)
  • 18 decembrie – str. Ardealului (trecere barieră CFR)
  • 18 decembrie – str. Lămâiței
  • 19 decembrie – Parc Petofi Sandor (stație PECO)
  • 19 decembrie – str. Banatul
  • 20 decembrie – str. Gheorghe Barițiu colț cu str. Gării
  • 20 decembrie – Zona blocuri Polonă (lângă Centrala Termică)
  • 21 decembrie – str. Nufărul
  • 21 decembrie – str. Ion Barac (centrul Alfa)
  • 24 decembrie – str. Vasile Lupu perpendicular pe Bd. Dâmbovița
  • 24 decembrie – Zona de blocuri Ion Slavici (lângă Punctul Termic )
  • 27 decembrie – Splaiul Sofocle
  • 27 decembrie – Parc Petofi Sandor colț cu str. Văliug
  • 28 decembrie – Splaiul Nicolae Titulescu (prelungire Solventul)
  • 28 decembrie – str. Nicolae Andreescu (în fața Pepinierei de arbuști)
  • 29 decembrie – Bd. Gen. Dragalina (fosta cantina CFR)
  • 29 decembrie – str. Pop de Băsești
  • 3 ianuarie – Bd. 16 Decembrie (pompieri)
  • 3 ianuarie – str. Gelu
  • 4 ianuarie – str. Ion Slavici
  • 4 ianuarie – Spl. Tudor Vladimirescu (fosta benzinărie)
  • 7 ianuarie – str. Răscoala din 1907
  • 7 ianuarie – str. Brândușei nr. 15 (lângă poarta 2 a grădiniței)
  • 8 ianuarie – str. Bucovina colț cu str. Cernăuți (teren viran)
  • 8 ianuarie – str. Ionel Perlea – garaje Poligrafie
  • 9 ianuarie – str. Munteniei colț cu str. Crișan sau cu str. Samuil Șagovici
  • 9 ianuarie – str. Munteniei colț cu Aleea Viilor
  • 10 ianuarie – str. Chișinău colț cu str. Făgăraș
  • 10 ianuarie – str. Ion Inculeț colț cu str. Constantin Stere
  • 11 ianuarie – str. Grigore Alexandrescu colț cu Intrarea Cincinat Pavelescu
  • 11 ianuarie – str. Labirint, punct trafo
  • 14 ianuarie – Bd. Cetății nr. 62 – 64 (între blocuri teren viran)
  • 14 ianuarie – str. Mendeleev colț cu J.S. Bach
  • 15 ianuarie – str. Bucovinei colț cu Calea Torontalului
  • 15 ianuarie – str. Stelelor colț cu str. Teiului
  • 16 ianuarie – str. Alexandru Macedonski intersecție cu str. Glad (cimitir)
  • 16 ianuarie – str. Zarand
  • 17 ianuarie – str. Dimineții intersecție cu str. Cercului
  • 17 ianuarie – str. Dimineții
  • 18 ianuarie – str. Ceferiștilor intersecție cu str. Titus Maior Mureșan (fosta Ciocanul)
  • 18 ianuarie – str. Macedonski perpendicular pe str. Rusu Șirianu
  • 21 ianuarie – str. Clăbucet intersecție cu str. Vlăsiei
  • 21 ianuarie – str. Arh. Duiliu Marcu
  • 22 ianuarie – str. Cehov intersecție cu str. Dimineții
  • 22 ianuarie – str. Arh. Herman Sporer
  • 23 ianuarie – str. Ioachim Miloia intersecție cu str. Gavril Musicescu
  • 23 ianuarie – str. Victor Hugo colț cu str. Iochim Miloia
  • 25 ianuarie – Piața Prahova – str. Budai Deleanu
  • 25 ianuarie – str. Cercului perpendicular pe str. Chișodei
  • 28 ianuarie – str. Lacului (Hotel Aurora)
  • 28 ianuarie – str. Ceferiștilor colț cu str. Emil Zola
  • 29 ianuarie – Aleea Cristalului
  • 29 ianuarie – str. Profesor Dr. Aurel Păunescu Podeanu
  • 30 ianuarie – str. Martir Vasile Balmuș
  • 30 ianuarie – str. Siemens
  • 31 ianuarie – str. Recoltei
  • 31 ianuarie – str. Nicolae D. Cocea
  • 1 februarie – str. Alexandru Rogojan
  • 1 februarie – str. Aron Cotruș
  • 4 februarie – str. Constantin Prezan
  • 4 februarie – Bd. Liviu Rebreanu
  • 5 februarie – str. Dumitru Jugănaru
  • 5 februarie – Aleea Sănătății
  • 6 februarie – str. Mureș (zona Braytim)
  • 6 februarie – str. Musicescu (zona Braytim)
  • 7 februarie – str. Boemia intersecție cu str. Somnului
  • 7 februarie – str. Aurel Ciupe perpendicular pe str. Ion Mincu
  • 8 februarie – str. Răsăritului perpendicular pe str. Amurgului la spălătorie
  • 8 februarie – str. Liniștei perpendicular pe str. Haga
  • 11 februarie – str. Grigore Alexandrescu, blocuri Ring
  • 11 februarie – str. Leandrului
  • 12 februarie – str. Taborului colț cu str. Semicerc
  • 12 februarie – str. C.A. Rosetti colț cu str. Tacit
  • 13 februarie – str.Mircea cel Bătrân colț cu str. Ciocârliei
  • 13 februarie – str. Balta Verde colț cu str. P. Mutașcu
  • 14 februarie – str. Dunărea colț cu str. Bârzava
  • 14 februarie – Calea Bogdăneștilor colț cu str. Dunărea
  • 15 februarie – Calea Bogdăneștilor colț cu Str. Macilor
  • 15 februarie – Calea Bogdăneștilor colț cu Str. Amzei
  • 18 februarie – str. Ion Mincu perpendicular pe str. Lucian Georgevici

În celelalte localități din zona 1 – Timișoara, campania începe pe 24 noiembrie. Și aici este cu orar, iar într-unele comune containerele nu vor sta mai mult de două ore și jumătate. Iată programul integral:

  • Dumbrăvița, 24 noiembrie – lângă Incubator afaceri, orele 8 – 15
  • Ghiroda, 8 decembrie – str. Victoriei (peste pod), orele 8 – 15
  • Giroc, 15 decembrie – str. Unității colț cu str. Aviației, orele 8 – 15
  • Moșnița Nouă, 22 decembrie – la Sala de Sport, orele 8 – 15
  • Sânmihaiu Român, 5 ianuarie – în spatele Primăriei, orele 8 – 15
  • Orțișoara, 12 ianuarie – la piață, orele 8 – 15
  • Remetea Mare, 19 ianuarie – str. II, lângă Primărie, orele 8 – 11,30
  • Bucovăț, 19 ianuarie – platou Cămin cultural, orele 12 – 15
  • Șag, 26 ianuarie – str. II, lângă Primărie, orele 8 – 11,30
  • Parța, 26 ianuarie – la biserică (pe colț), orele 12 – 15
  • Variaș, 2 februarie – la piață, orele 8 – 15
  • Sînandrei, 9 februarie – la primărie, orele 8 – 15
  • Săcălaz, 16 februarie – str. Liliacului (spre fostele UM), orele 8 – 15
  • Șandra, 19 februarie – pe platoul de lângă firma Trans Solomon – zona industrială, orele 8 – 11,30
  • Iecea Mare, 19 februarie – la școală, orele 12 – 15
  • Mașloc, 20 februarie – vizavi de primărie, orele 8 – 10,30
  • Pișchia, 20 februarie – la primărie, orele 10,45 – 13
  • Fibiș, 20 februarie – terenul de fotbal, orele 13,15 – 15,30
  • Cărpiniș, 21 februarie – stația de epurare (spre Iecea), orele 8- 10,30
  • Cenei, 21 februarie – curtea primăriei, orele 10,45 – 13
  • Checea, 21 februarie – la primărie, orele 13,15 – 15,30
  • Foeni, 22 februarie – la căminul cultural, orele 8 – 10,30
  • Otelec, 22 februarie – la căminul cultural, orele 10,45 – 13
  • Uivar, 22 februarie – la sala de sport, orele 13,15 -15,30
  • Dudeștii Noi, 23 februarie – Platforma Comtim, orele 8 – 11,30
  • Becicherecu Mic, 23 februarie – str. Țichindeal, la capăt, orele 12 – 15
  • Satchinez, 25 februarie – str. Daliei 8 (terenul viran), orele 8 – 11,30
  • Biled, 25 februarie– zona pieței, orele 12 – 15
  • Giulvăz, 26 februarie – la căminul cultural, orele 8 – 11,30
  • Peciu Nou, 26 februarie – parcare căminul cultural, orele 12 – 15
Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au…

6 ore ago

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că…

6 ore ago

Cum va fi vremea în Banat în următoarele două săptămâni

Meteorologii anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a…

6 ore ago

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala…

9 ore ago

Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare

Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit…

9 ore ago

Ultimul meci oficial înaintea de marea finală

Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul…

9 ore ago