Templele și sinagogile din România sunt adevărate basme arhitecturale, cu detalii minuțios executate, spații de poveste și, uneori, uitare. Cât de frumoase sunt puteți vedea la o expoziție specială, la al cărei vernisaj vor vorbi mitropolitul Banatului şi președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic.
Expoziția „Temple și Sinagogi din România” reunește înseamnă 25 de roll-up-uri cu fotografii ale unora dintre cele mai importante lăcașuri de cult iudaic din țara noastră. Vorbim atât despre elemente arhitectonice, cât și despre elemente de artă: picturi murale, vitralii, sculpturi în lemn şi metal, imagini cu obiecte folosite în cadrul ceremoniilor religioase evreiești. Cele 25 de panouri vor fi însoţite de informaţii referitoare la atestarea lor istorică și stilurile arhitecturale.
Evenimentul este organizat de CJ Timiș, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, Mitropolia Banatului și Comunitatea Evreilor din Timișoara, cu sprijinul Guvernului României – Secretariatul de Stat pentru Culte. Expoziția se deschide joi, 15 noiembrie, la ora 17, la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, a Bibliotecii Judeţene Timiş, în Bastionul Theresia.
Vor vorbi, cu această ocazie, ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, şi dr. Aurel Vainer, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic. Întâlnirea va fi moderată de dr. Luciana Friedmann, președintele Comunităţii Evreilor din Timişoara.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…