De 1 Decembrie, la o sută de ani de la Mare Unire, la Timișoara vor avea loc o serie de activități dedicate marcării momentului istoric. De la depuneri de coroane până la concerte și luminițe de Crăciun, toate se vor întâmpla în urbea de pe Bega în aceeași zi. Vor fi și restricții de circulație în zona bulevardului Take Ionescu, unde va avea loc parada militară.
Sâmbătă, în 1 decembrie, de dimineață se vor depune coroane și vor avea loc ceremonii militare în mai multe locuri din oraș. Vor fi dezvelite busturile lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și al Regelui Ferdinand I, în holul Palatului Administrativ.
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în Piața Victoriei va fi deschis oficial mai târziu decât de obicei. Ora anunțată de aprindere a luminițelor este 19.40, însă spectacolul folcloric pe scena din fața Operei va începe la ora 15.30. Seara se încheie cu concerte susținute de Bosquito, Alexandra Stan și Ștefan Bănică.
Program de 1 Decembrie, la Timișoara
Restricții de circulație
Parada militară va avea loc pe Bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Șoferii sunt rugați ca încă de vineri, 30 noiembrie, de la ora 20.00, să nu-și lase mașinile pe Bulevardul Take Ionescu.
De sâmbătă, 1 decembrie, începând cu ora 10.30, traficul rutier va fi închis următoarele artere: str. Popa Șapcă, Bd. Take Ionescu, strada Hector (între bd. Revoluției 1989 și bd. Take Ionescu), Bd. Revoluției( între str. Andrei Mocioni și str. Hector), str. Enric Baader (între calea ferată și bld. Take Ionescu). Varianta ocolitoare este str. Demetriade – str. Avram Imbroane – str. Mihail Kogălniceanu – str. Simion Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – str. Mărăști – str. Oituz – Bd. Michelangelo – Bd. Revoluției 1989.
De la ora 13.30 urmează să fie închisă circulația și pe următoarele tronsoane : str. Hector (între Bd. Revoluției 1989 și Bd/ Take Ionescu), Piața Badea Cârțan (între str. Simion Bărnuțiu și str. Doctor Petru Rareș), strada Oituz – Punctele Cardinale și Proclamația de la Timișoara. Variantă ocolitoare este str. Mărăști, str. Demetriade, Bd. Mihail Kogălniceanu, str. Avram Imbroane, str. Simion Bărnuțiu, Piața Traian, str. Doctor Petru Rareș, str. Ripensia, Bd. Michelangelo, Piața Iancu Huniade, Bd. 20 Decembrie, Bd. Revoluției 1989 (între str. Hector și str. Andrei Mocioni).
CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești.…
Mărturisesc că iniţial nu am înţeles deloc demersul Primăriei de-a închiria un spaţiu în buricul…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 09.02.2026, unde se vor executa reparaţii…
Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…
Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…