Politicieni

Robu, după DNA, despre PNL: Operez cu propria conștiință care lucrează la standarde foarte înalte

E incorect ce i se întâmplă, nu a dat declarații la DNA și nu se gândește să renunțe la președinția PNL Timiș, pentru că aduce numai plusuri partidului. Nicolae Robu continuă să spună, a doua zi după vizita la DNA, că nu înțelege ce caută în acest dosar.

Primarul Timișoarei continuă să fie revoltat pe includerea sa în dosarul privind vânzările ilegale de locuințe pe Legea 112. După ce, luni, a fost la DNA București, unde au ajuns și Gheorghe Ciuhandu, dar și Ioan Cojocari, Nicolae Robu afirmă că nu înțelege ce caută în acest dosar. Ba face chiar comparații plastice!

„Mi se pare incorect faptul că toată imaginea publică creată este că primarii Robu și Ciuhandu au vândut 1.000 de locuințe! Păi trece un tir supraîncărcat peste un pod, inventez ceva spontan, și pe tirul respectiv era și o muscă, un purece. Și se prăbușește podul. Și dăm comunicat: «Un tir de 50 de tone cu o muscă așezată pe cabină a prăbușit un pod». Haideți să fim corecți. Eu vreau o justiție dreaptă, corectă, dacă eu aș fi vinovat, să fiu pedepsit. Ce caut eu în toată povestea cu 1.000 de locuințe și 40 de milioane de euro? Ce caut eu acolo? Nu sunt acuzat decât de cele două locuințe. Dar mediatic, și așa a plecat din DNA, de ce și pe documentul înmânat mie pe 4 pagini și jumătate se vorbește despre ce s-a întâmplat când eu nu eram primar? Dați-mi un răspuns la asta! E corect?”, a răbufnit, marți, din nou, edilul.

Robu afirmă și că nu i s-a spus clar că va fi trimis în judecată, dar că a dedus asta din discuțiile cu procurorul de caz. Mai mult, nici măcar nu a dat declarații! „Mi s-a spus că se lucrează la rechizitoriu, am dedus că voi fi trimis în judecată. Nu am apucat să stau de vorbă nici cu avocatul (…) Am stat foarte puțin la procuror, am mers în sala de așteptare și ne-a chemat destul de repede. N-am dat declarații, au fost câteva discuții informale, nu am ce să-i reproșez procurorului, s-a purtat frumos (…) Nu mi-a cerut nimeni să dau nicio declarație și eu nu am avut inițiativa să dau”, a explicat acesta.

Dacă PNL nu are nevoie de mine, nu lupt eu ca să ajut PNL, în nici într-un caz. Dar câtă vreme sunt în această funcție, eu am făcut numai servicii PNL, și oricine știe lucrul acesta. Dacă PNL consideră că în situația creată îi e mai bine fără mine, eu n-o să opun nici cea mai mică rezistență.
Nicolae Robu

Nicolae Robu nu ia în considerare un eventual pas în spate în ceea ce privește funcția de președinte al PNL Timiș. „Are PNL niște experiențe pe care cred că regretă din anii trecuți, cu nu știu ce aberații de prevederi, dincolo de ce este stabilit prin lege (…) Eu operez cu propria conștiință care lucrează la standarde foarte înalte. N-o să-mi dau demisia, nu am niciun motiv să fac așa ceva. Eu aduc plusuri PNL”, a declarat primarul Timișoarei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările pentru modernizarea trecerii la nivel peste calea ferată de la Cărpiniș au fost finalizate

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat, vineri, că au fost finalizate lucrările desfășurate la trecerea peste…

35 de minute ago

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului…

39 de minute ago

Vremea ploioasă amână concertul de muzică clasică din Piața Unirii

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru…

43 de minute ago

Timișul, solicitat să devină partener în dezvoltarea zonei de schi de la Semenic. Se va face dezbatere publică

Pe adresa Consiliului Județean Timiș a sosit o solicitare din partea omologilor din Caraș Severin…

O oră ago

Dominic Fritz acuză dublul limbaj al lui Sorin Grindeanu: “Zici una și faci alta”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, acuză inconsecvenţa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD a anunţat…

2 ore ago

Când alegătorii PSD sunt mai inteligenţi decât… liderii PSD

În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…

4 ore ago