Unde mergem

Un om la locul lui, proiecție specială la Casa Artelor

Prezentat în premieră mondială la festivalul de film de la San Sebastian, „Un om la locul lui”, filmul de debut în lungmetraj al lui Hadrian Marcu, va putea fi văzut la Timișoara într-o proiecție specială. Regizorul și o parte din echipa care a lucrat la acest proiect vor fi prezenți la Casa Artelor.

Filmul „Un om la locul lui” va avea parte o proiecție specială miercuri, 28 noiembrie, la Timișoara. Se întâmplă la Casa Artelor, pe str. Augustin Pacha 8, de la ora 19.30. Vor participa regizorul Hadrian Marcu, actrița Ada Galeș, Alexandru Radu, monteur, și Alexandra Alma Ungureanu, costumier.

Petru (Bogdan Dumitrache) este un om la locul lui. Un om decent, fără erori flagrante în palmares, un om ale cărui alegeri îl aduc într-o situație dificilă. Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, tânără, emotivă, medic într-un oraș de provincie din România, visează la un mariaj ca-n reviste alături de Petru, în timp ce așteaptă un copil. Sonia (Mădălina Constantin), colega lui de muncă, dar și fostă iubită, inginer geolog, o femeie matură, căsătorită, suferă un accident în urma căruia își pierde un picior. Petru caută un echilibru imposibil între două femei cu care împarte feluri diferite de iubire.

„Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine. Eșecul de a evolua pe plan personal și degradarea cauzată de repetarea inconștientă a greșelilor”, spune regizorul Hadrian Marcu. „Un om la locul lui” a avut premiera mondială în cadrul secțiunii New Directors a Festivalului de Film de la San Sebastian.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

53 de minute ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

2 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

3 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

3 ore ago

Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…

4 ore ago

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

4 ore ago