Social

Angajații Openville Timișoara vor îndeplini dorințele a 250 de copii nevoiași

Dorințele a nu mai puțin de 250 de copii nevoiași vor fi îndeplinite de angajații care lucrează în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Openville Timișoara. Aceștia și-au luat în serios rolul de spiriduși ai Moșului pentru al doilea an consecutiv și au pus mână de la mână pentru a face diferența în vieților copiilor, de sărbători.

Campania „Bradul Dorinţelor” organizată de ansamblul Openville în parteneriat cu Asociația Lindenfeld – prin programul „Ajungem Mari” – a adunat scrisorile micuților aflați în centre de plasament și a celor cu situații financiare precare din Timișoara. În total au fost adunat 250 de plicuri roșii, în care se regăsesc dorințele copiilor și împodobesc brazii din recepțiile clădărilor de birouri.

Darurile vor fi oferit în prag de sărbători: încălţăminte şi îmbrăcăminte de iarnă, fulare, mănuşi, căciuliţe, rechizite, cărţi, dulciuri şi multe jucării. În 16 decembrie mașinile vor pleca încărcate cu darurile copiilor nevoiași din Timișoara.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Bancul cu articolul 5 NATO

Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…

56 de minute ago

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

2 ore ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

17 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

20 de ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

21 de ore ago