Sport

Înfrângere așteptată. Fără Neagu, România este oprită de Rusia din drumul către „aur”

România, fără Cristian Neagu, care va sta pe „tușă” cel puțin jumătate de an după accidentarea din meciul cu Ungaria, nu a emis pretenții în fața Rusiei antrenate de Yevgeni Trefilov. După un start de meci curajos, handbalistele românce nu s-au putut menține la nivelul adversarelor. Inițial, ex-sovieticele conduceau la pauză cu doar un gol, 16-15. În repriza secundă absența lui Neagu a fost simțită cu vârf și îndesat, iar pe suprafața de joc a existat o singură echipă. Rusia s-a impus cu 28-22.

Văduvită de cea mai bună jucătoare, România a avut un start dezinvolt de partidă. Nesperat, în fața Rusiei, care a demonstrat în toate partidele de la Campionatul European că este favorită, „tricolorele” au condus cu 2-0. Dominarea surprinzătoare a româncelor a durat și până la jumătatea primului mitan, atunci când scorul era 9-6, iar apoi 7-10 și 11-8. Totuși, rusoaicele, coordonate de pe bancă de experimentatul Trefilov, au revenit până la pauză, conducând cu 16-15. Interul drept al Rusiei, Vyakhireva, argintul-viu al adversarelor, a perforat de 8 ori în doar 30 de minute poarta apărată de Dumanska și Dedu.

Doar cinci goluri în 27 de minute

Ca și în jocul contra Ungariei, startul reprizei secunde a fost mult sub așteptări pentru România. Rusia s-a distanțat la +4, scor 19-15, în doar cinci minute. După 20 de minute de la startul reprizei secunde tricolorele aveau marcate doar patru goluri, 26-19 pentru Rusia. Vyakhireva, cea mai bună jucătoare de pe teren, a fost, la fel ca și echipa sa, de neoprit din drumul spre victorie.

Campioana olimpică, echipa momentului în handbalul mondial, Rusia, s-a impus în cele din urmă cu scorul de 28-22 și va juca finala Campioantului European. Vyakhireva, desemnată MPV-ul partidei, a terminat cu 13 goluri marcate în poarta noastră. România își așteaptă adversarul din finala mică, ce se va desfășura mâine. „Tricolorele” vor juca împotriva învinsei din disputa Franța – Olanda.

Marcatoarele României: Dragut 4, Pintea 3, Perianu 3, Buceschi 3, Chiper 2, Florica 2, Laslo 2, Bazaliu 1, Dumanska 1, Ardean-Elisei 1

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

10 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

11 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

11 ore ago