Accident rutier în această seară, în apropiere de Timișoara. Un bărbat a fost călcat de mașină pe o trecere de pietoni, în Șag, și a fost transportat la spital, rănit fiind.
Șoferul în vârstă de 41 de ani, care se îndrepta în direcția Timișoarei, este vinovatul. Pietonul traversa regulamentar, printr-o zonă marcată și semnalizată corespunzător. Totuși, conducătorul autoturismului nu l-a văzut pe bărbatul în vârstă de 58 de ani și a dat cu mașina peste el. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției și o ambulanță SMURD, care i-a acordat primele îngrijiri medicale victimei. Circulația a fost îngreunată.
„Un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe DN 59, din direcția Jebel, în direcția Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 58 de ani care traversa partea carosabilă pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pietonului”, a declarat Ionuț Sârbu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Oamenii legii sosiți la fața locului au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…