Politicieni

Senatorul Nicu Fălcoi, mesaj pentru liderii CJT: „Nu ratați șansa de a avea la anul Muzeul Revoluției”

Anul viitor se împlinesc 30 de ani de la Revoluția începută la Timișoara, iar cu toate acestea încă nu avem un Muzeu al Revoluției. Și asta în pofida nenumăratelor promisiuni care au curs în acest sens. Senatorul USR, Nicu Fălcoi, atenționează autoritățile locale că, dacă nu se vor grăbi, nu vom avea acest muzeu nici în 2019.

Ultima locație pentru viitorul Muzeu al Revoluției este fosta Garnizoană din Piața Libertății. Clădirea aparține Ministerului Apărării și trebuie transferată Consiliului Județean. Senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, face un apel autorităților județene să grăbească demersurile în acest sens.

„Am primit săptămâna trecută, ca răspuns la o întrebare pe care am adresat-o Ministerului Apărării Naționale, vești care ne duc cu câțiva pași mai aproape de realizarea unui proiect despre care s-a tot vorbit în ultimii ani: Muzeul Revoluției din 1989. Aflându-ne cu un an înainte de a marca 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 și cu doi ani înainte ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, faptul că, în sfârșit, am putea avea, aproape de inima orașului, un Muzeu al Revoluției reprezintă, fără îndoială, o veste bună. Le solicit, de aceea, public președintelui CJ Timiș Călin Dobra și tuturor factorilor cu rol de decizie din administrația județului să acționeze cu celeritate și seriozitate în vederea îndeplinirii și respectării condițiilor menționate în răspunsul primit”, a scris Fălcoi pe pagina sa de Facebook.

El le cere liderilor județeni să înceapă cât mai repede procedurile necesare adoptării hotărârii de Consiliul Județean Timiș, prin care această instituție să își asume păstrarea destinației clădirii fostei Comenduiri a Garnizoanei, după preluarea ei, și celelalte condiționări impuse de Ministerul Apărării Naționale. Odată înfăptuite condițiile, trebuie inițiată Hotărârea de Guvern pentru transferul imobilului de la MApN către CJ Timiș.

„Timpul rămas până când vom aniversa 30 de ani de la momentul declanșării Revoluției din Decembrie 1989 și până când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii este îndeajuns de scurt încât să justifice acțiunea imediată, astfel încât să existe răgazul necesar pentru efectuarea tuturor lucrărilor de reparații și reabilitare necesare pentru aducerea clădirii fostei Comenduiri a Garnizoanei din Piața Libertății în starea necesară pentru a putea găzdui, în bune condiții, acest Muzeu al Revoluției din 1989. Nu irosiți șansa Timișoarei de a avea, în Piața Libertății, un Muzeu al Revoluției din 1989!”, a mai scris Fălcoi.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

12 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

14 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

16 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

16 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

17 ore ago