Sport

„Leii” joacă ultimele două etape în deplasare. Obiectivul este îndeplinit

SCM Timişoara joacă în deplasare, în ultimele două etape din prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin, grupa A. Primul meci va fi astăzi, 7 ianuarie, pe terenul echipei Dinamo Știința București, de la ora 18.00, iar următorul la Craiova, la finalul săptămânii.

Gruparea din București este condusă de pe margine, din acest sezon, de Tudor Costescu, cel care a avut două mandate pe banca formației violete, cel mai recent încheiat în vara lui 2018. Dinamo este pe locul al optulea, fără vreun success în primele 12 runde, în vreme ce echipa bănăţeană ocupă poziția a șasea, cu un bilanț de patru victorii și opt înfrângeri.

În tur, la 10 noiembrie, violeții au învins 83-70 cu pivoții în prim-plan: Vukosavljevic 23 puncte, Baciu 9 recuperări. Ordinea meciurilor Timișoara-Dinamo a fost inversată în acest sezon, la solicitarea bucureștenilor, făcută în toamnă, când sala lor era indisponibilă, iar înfruntarea a avut loc la sala Constantin Jude”. Asta face ca echipa din Banat să încheie prima fază a campionatului cu trei deplasări: victoria cu Steaua (85-70) și aceste două meciuri, de la București și Craiova. Orice s-ar întâmpla în aceste partide, SCM şi-a câştigat dreptul de a evolua în faza a doua a campionatului în Top 6.

Meritul este în primul rând al echipei și al antrenorilor. Dacă ținem cont de situația noastră extrasportivă, ca să spun așa, este o performanță această calificare. Doar noi, cei din club, știm ce greutăți întâmpinăm în acest sezon. Chiar dacă a pierdut Steaua și suntem calificați, noi mergem la victorie împotriva lui Dinamo. Chiar dacă Tudor Costescu își dorește un succes împotriva fostei echipe, o să-i fie foarte greu”, a spus Ilie Trițoiu, președintele Baschet SCM Timișoara.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

7 minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

22 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

48 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago