Administratie

De ce n-a fost Nicolae Robu prezent la întâlnirea primarilor cu guvernanții? E prea vocal, prea combativ și l-a încurcat și Ciuhandu

Nicolae Robu s-a numărat printre marii absenți de la întâlnirea pe care primarii de municipii au avut-o cu reprezentați ai Guvernului săptămâna trecută, la București. El și-a motivat absența prin faptul că e prea combativ și vocal, iar în plus nu are funcție în cadrul Asociației Municipiilor din România, din cauza lui Gheorghe Ciuhandu.

Primarul Nicolae Robu n-a fost săptămâna trecută la București, alături de omologii săi, la întâlnirile avute de primarii de municipii cu reprezentanți ai Guvernului. S-a mulțumit să stea și să se plângă pe Facebook, vizavi de propunerile făcute de guvernanți la Legea bugetului. Întrebat într-o conferință de presă despre această absență, Robu a explicat că e prea vocal și combativ, sugerând că i-ar fi eclipsat astfel pe liderii Asociației Municipiilor din România (AMR). Mai mult, e vorba și de o „grea moștenire”, fostul primar Gheorghe Ciuhandu neachitând cotizația la (AMR). „Sunt un tip destul de vocal, așa sunt considerat de colegi, chiar dacă nu am nicio funcție în Asociația Municipiilor din România. Lumea s-a așteptat să fiu acolo, dar eu nu am funcții, iar asociația este reprezentată prin președinte, prin vicepreședinți. Eu am fost ales vicepreședinte, dar am renunțat la funcție pentru că ar fi trebuit să plătesc vreo 600.000 de lei, cotizații pe care domnul Ciuhandu nu le-a plătit când a fost primar. Eu am plătit de când am devenit primar cotizația și trebuia să plătesc și restanțele. Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția de vicepreședinte. Eu oricum nu-mi doresc funcții, am destule. În plus, pentru că sunt combativ, mulți s-au așteptat să fiu acolo”, a declarat Robu. El a mai declarat că un alt motiv a fost acela că, exact în aceeași perioadă, la Timișoara a avut loc un eveniment în cadrul președinției României la Consiliul Uniunii Europene, eveniment la care a ținut să fie prezent.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

O oră ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

4 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

5 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

6 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

6 ore ago