Politica

PSD îşi pune trezorierul să organizeze alegerile

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost propus de Comitetul Executiv al partidului să preia şefia Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Ca orice PSD-ist care se respectă, Drăghici are un dosar penal pentru modul în care folosit banii primiţi de PSD de la stat. Adică de la AEP.
Urmând să candideze la alegerile europarlamentare pentru ALDE, Daniel Barbu a demisionat la finalul săptămânii trecute din funcţia de şef al AEP. În locul lui, PSD îl va propune pe Mircea Drăghici, trezorierul partidului. Decizia a fost luată în şedinţa CEx a PSD desfăşurată marţi seara. Drăghici a mai fost propus de PSD pentru Ministerul Transporturilor, fiind însă refuzat de două ori de către preşedintele Klaus Iohannis. Prin numirea lui Drăghici la AEP, PSD va controla întregul proces electoral. De menţionat că viitorul şef AEP este cercetat penal de Parchetul General pentru modul în care ar fi gestionat banii primiţi de PSD de la stat, prin AEP. E vorba de 83 de milioane de lei, din 2017 până în 2018. Potrivit Newsweek, din banii primiţi, Drăghci şi-ar fi achiziţionat un bolid de lux, iar alţi bani i-ar fi direcţionat către o televiziune patronată de soţia sa.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago