Sport

S de la senzaţionala Simona! Impresionantă victorie a româncei la Doha, care o duce în finala turneului

Victorie de senzaţie pentru Simona Halep la Qatar Total Open din Doha. După un meci de aproape două ore şi un sfert, românca a reuşit să întoarcă o partidă ce părea pierdută.

Ucraineanca Elina Svitolina câştigase ultimele trei jocuri directe disputate împotriva româncei şi se părea că își va continua seria, mai ales că avea un avans considerabil în setul decisiv, 4-1 şi două mingi de 5-1. Simona Halep a luptat şi numai ea ştie cum a revenit încheind meciul cu 6-4 şi calificându-se în a 34-a finală din carieră şi a doua la Doha, unde a câştigat în urmă cu câţiva ani.

Până la 4-1 pentru Svitolina în setul decisiv, ambele jucătoare câştigase câte o manşă. Simona primul set cu 6-3, Elina tot 6-3 în setul 2. A fost o manşă decisivă incredibilă şi Simona a reuşit cumva să se adune şi să întoarcă soarta calificării, 6-4 după câteva mingi care au sfidat legile fizicii.

Chiar dacă ambele jucătoare au câştigat 97 de puncte, Simo a fost mai bună în momentele decisive şi va evolua în finală contra învingătoarei din partida Kerber – Mertesn.

„Mi-am propus să nu cedez în faţa unui adversar foarte puternic. Mă bucur că am reuşit să rămân pozitivă până la final şi cred că am făcut cel mai bun meci din acest an. Mulţumesc publicului care m-a susţinut şi mâine sper să fac din nou un meci bun”, a spus Halep la finalul partidei.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

6 minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

56 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

13 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

21 de ore ago