Politica

După liderii USR Timiş, şi deputatul Pro România, Adrian Pau îl compară pe Robu cu Dragnea

Deputatul de Timiş Adrian Pau îl compară pe primarul Timişoarei cu fostul său şef de partid, Liviu Dragnea. Supărarea reprezentantului Pro România vine după ce a constatat că în Timişoara există amplasate corturi pentru strângerea de semnături cu însemnele PNL, dar pentru alte forţe politice existenţa unor asemenea însemne nu a fost permisă.

Nemulţumit de modul în care primăria a gestionat campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare, deputatul Adrian Pau a ajuns la concluzia că între Liviu Dragnea şi Nicolae Robu n-ar prea fi diferenţe. „Legat de campania de strângere de semnături, Primăria Timişoara a dat aprobare la partide pentru montarea de corturi fără semne politice. Dar, constatăm cu surprindere că sunt asemenea corturi, dar cu însemne PNL. Întrebarea este dacă PNL ar trebui să fie altfel, oare domnul Robu este un mic Dragnea la nivel local? Ce e pentru dânsul este în regulă, ce nu e, nu e regulă? Colegii dânsului să aibă, ceilalţi să moară. Dacă de la Codrin Ştefănescu nu mă aştept la multe lucruri bune, deşi a fost colegul meu, domnul Robu provine din mediul universitar, este primar la Timişoara, nu provine din alt oraş sau din alte judeţe. Vreau să trag un semnal de alarmă, m-aş aştepta la un punct de vedere din partea sa, deşi mă îndoiesc că o să îl am, dânsul răspunde doar când are un interes ceva, când mai are de făcut o concediere pe Facebook, el se ocupă de CV-uri, are el are probleme importante”, a declarat, miercuri, Pau.

Tonul politicianului Pro România s-a intensificat şi, cu un joc de cuvinte, el l-a numit pe edil „ciumă”. „Dânsul este cel care vorbeşte de ciumă, o dată la trei – patru conferinţe el îşi mai aduce aminte de ciumă, nu ştiu care, roşie, galbenă, albastră, portocalie, are câte o ciumă. Paradoxul este că acum el este ciumă, dar sperăm să nu îl mai avem pentru un an şi ceva, timişorenii să se trezească şi să încercăm să facem altceva”, a mai declarat Pau.

Iar dacă tot vorbim despre corturi şi semnături pentru europarlamentare, Adrian Pau a anunţat că au fost deja adunate în Timiş în jur de 5400 de semnături „certe”. Dacă semnături sunt adunate, nu se poate vorbi la fel şi despre primarii adunaţi sub sigla noului partid românesc. Cel puţin nu oficial, pentru că dacă edilii respectivi şi-ar anunţa pe faţă dorinţa de a se alinia partidului condus de Ponta s-ar trezi fără mandate. „Noi nu avem primari în momentul de faţă, care sunt Pro România, dar simpatizanţi este altceva. Ei sunt în anumite entităţi faţă de care trebuie să îşi facă datoria. Pot să vină la şedinţe, la conferinţele de presă ale noastre. Sunt foarte mulţi primari care ne asigură de sprijinul lor, mai mult vorbim nu numai de primari PSD”, a mai spus Pau.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

19 minute ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

2 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

3 ore ago

Târg special la mijloc de decembrie. Pentru Reli și lupta ei contra cancerului!

Reli este o femeie puternică și curajoasă. Soție, mamă și învățătoare dedicată, ea a dus…

3 ore ago

”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului…

3 ore ago

„Orașul Florilor” s-a așezat acasă

Întrebați pe stradă în Timișoara câți știu de Casa Muhle, de povestea ei, și nu…

5 ore ago