Administratie

Primarul Robu vrea să asaneze “lumea a treia” din Aurora-Flavia. Face sondaj şi cere sprijinul timişorenilor

Primarul Nicolae Robu a declarat război zonei Aurora-Flavia, pe care o consideră ca fiind de “lumea a treia”. El a dat drumul unui nou sondaj pe Facebook, în care anunţă asanarea zonei, cerând în acest sens sprojinul timişorenilor. Dispută pe Facebook cu omul de afaceri care a concesionat Aurora.

Primarul Nicolae Robu este pus pe fapte mari şi următoarea ţintă a sa este zona pieţelor Aurora şi Flavia. El anunţă printr-o postare pe Facebook, însoţită de un sondaj, că vrea să asaneze zona. “Unul din locurile devenite rușinoase pt orașul nostru este zona Aurora-Flavia. Dincolo de aspectul de lumea a treia al zonei, este inacceptabil deranjul pt locatarii din zonă creat de comercianții și clienții necivilizați ai celor două piețe; evident, cu cei civilizați, n-avem nimic! Am decis luarea unor măsuri drastice de asanare a zonei, măsuri care se vor vedea pe teren zilele următoare. Mă susțineți?”, a postat Robu pe Facebook. La 18 ore de la postarea sondajului, după votul a aproximativ 2.700 de respondenţi, 70% au anunţat că sunt de acord cu demersul primarului, iar 30% nu.
Totuşi, la comentarii, mulţi nu sunt de acord cu primarul, amintind că astfel de zone există în toate marile oraşe ale lumii. Printre cei care au reacţionat se numără şi omul de afaceri Gabi Câmpean, cel care a concesionat încă din anii 90 Piaţa Aurora. El i-a reproşat lui Robu că are depusă la primărie o documentaţie pentru modernizarea zonei, dar n-a primit niciun răspuns. “Bună seara. Am depus cerere pentru Certificat de Urbanism cu privire la modernizare Piaţa Aurora de 4 luni şi încă nu am primit niciun răspuns. Acceptăm orice sugestie de la cetăţeni şi vecinii din apropiere cu condiţia sa fie legale. Firma Sc AURORA Srl şi-a făcut pe deplin datoria cu multe piedici din partea Primăriei cu soluţionare prin instanţă.Vă mulţumesc pentru înţelegere”, a postat Câmpean. În replică, Robu îl trimite pe afacerist să se uite la rezultatul sondajului. “Asta e percepţia dv, d-le Câmpean (patron Aurora, beneficiar concesiune)! A mea e că ce se îtâmplă acolo este inacceptabil şi că, de când sunt eu Primar, nu v-a obstrucţionat nimeni! Uitaţi-vă şi la rezultatul sondajului!”, a răspuns primarul.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

32 de minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

35 de minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

O oră ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

4 ore ago