Diverse

Șoferii care se cred tramvaie au fost amendați la Timișoara

Fenomenele din traficul timișorean sunt întâlnite la tot pasul. Printre cei mai indolenți și nesimțiți șoferi se numără cei care își pun mașinile pe șinele de tramvai, crezându-se, probabil, mijloc de transport în comun. Polițiștii locali au efectuat verificări și au acționat ca atare în cazul mai multor situații în care conducătorii auto opresc mașinile pe care le conduc fie pe liniile de tramvai, fie foarte aproape de acestea, obstrucționând circulația mijloacelor de transport în comun.

Un astfel de caz a fost semnalat zilele trecute în Piața Traian, conducătorul auto fiind depistat și sancționat cu amendă maximă, respectiv 725 lei și trei puncte penalizare la permis. Cu aceeași sancțiune s-a ales un alt conducător auto care a parcat obstrucționând circulația tramvaiului în zona str. Ana Ipătescu, precum și un altul care a parcat pe str. Gh. Adam, blocând circulația mijlocului de transport. O altă situație este cea a conducătorilor auto care parchează în bucla de întoarcere a troleibuzelor, la fel, obstrucționând circulația acestora, astfel de situații fiind semnalate pe Calea Martirilor, B-dul Sudului, Gh. Barițiu. Un număr de 47 de conducători auto au fost depistați în astfel de situații de la începutul acestui an.

Sancțiunile pentru oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago