Și Dragnea urăște supermarketurile

Mă alătur și eu lui Liviu Dragnea în lupta împotriva supermarketurilor din lanțurile multinaționale. Da, că nu sunt românești, că ne vând aproape numai produse lucrate și cu materie primă din alte țări cu guvernări mult mai deștepte ca ale noastre, că uneori ne vând marfă cu o calitate considerată sub cea cu aceeași etichetă vândută olandezului sau germanului… Nu e plăcut să afli asta, dar nu Liviu Dragnea e în măsură să se bată cu ea, cu tema de campanie, pe burtă, atâta vreme cât românii consumă și partide care au aproape aceeași etichetă, socialist europene sau popular europene, dar cu o calitate mult diferită, precum în cazul mezelurilor sau brânzeturilor. Dar asta e o altă discuție. Nu, n-am ciudă pe ele, pe supermarketuri din lanțurile multinaționale, din aceleași pricini cu propaganda PSD, dar nu pot să le mai văd dintr-un motiv anume.

Că sunt șmechere și speculează trăsăturile cele mai mizerabile din fibra poporului român: lăcomia, pofta nemăsurată, ochii mult mai mari decât stomacul? Și asta, dar nu e numai la noi așa. Coșurile pline cu ingrediente de prăjituri extrase parcă direct din tabelul lui Mendeelev, foi de crempită de compoziția mochetei, tablete cu aromă de cacao în loc de ciocolată, legume… Da, la legume e o poveste. Un mare susținător al PSD-ului și-al naționalismului economic de campanie electorală s-ar bucura nespus de tare că printre tonele de marfă adusă de afară găsești roșii produse în România. Acuma, în luna aprilie, și chiar roșii cherry. Probabil făcute cu aceeași rețete de seră ca în Turcia sau Olanda. Da, dar ale noastre sunt mai scumpe, ceea ce îl face pe alegătorul nostru de Dragnea foarte dezamăgit și, brusc, cu apetitul redus la zero pentru cumpărarea de produse mioritice.

Dar mă lungesc și nu mai ajung la motivul principal pentru care n-aș mai călca în vreun supermarket din ăsta. N-aș mai călca, dar în mod evident voi mai merge la cumpărături, căci așa suntem noi, românii, ne trece repede supărarea și mergem mai departe, vorba „regelui Hagi”. Dau vineri de un stand de dulciuri în marele supermarket din marele mall. Se vând ouă micuțe în staniol micuț, viu colorat. În jurul standului nu mai ai loc de „specialiști”. Îmbrăcate bine, nu aurolaci flămânzi veniți la un prânz gratis prin magazine, două dudui zici că erau inspectoare la controlul calității în laboratoarele elvețiene producătoare de ciocolată. Nu se cunoșteau. Mâncau pur și simplu: „Hmmm, Cel roșu are cremă albă înăuntru. E bun, alea verzi cum sunt?”, întreba prima duduie. – „Sunt bune și astea, dar au umplutura de alune”, spune cealaltă „specialistă”, sugându-și resturile de ciocolată lipicioasă dintre dinți. La început am fost martor la așa ceva doar cât îmi puneam și eu în pungă din acel produs. Apoi m-am ambiționat să văd cât vor sta cele două personaje neduse precum câinele de la măcelărie. A mai venit lume, gusta mai reținută, să nu vadă cel de lângă, dar nu, cele două dudui continuau „selecția”, consumând mai bine de cinci minute.

La un moment dat gândeam cu voce tare într-un dialog ostentativ inițiat cu un amic. Și spun să mă audă că mi-e greață de oamenii ăștia de căcat cu care m-am pricopsit ca și conaționali. M-a auzit o angajată de pe raion și a început să zâmbească. Pur și simplu nu vreau să fiu asociat cu ideea de român care stă la ciuguleală. La urma urmelor e un furt, dar e un furt asumat de marile magazine. Știu din interior că șefii dau ordine angajaților să nu oprească acest festin. E o pierdere luată în calcul. Milogii ăștia vin, mănâncă, dar lasă banul cumpărând altceva. Lor le ies calculele, dar nouă nu ne vor ieși niciodată. Cu oameni care ciupesc azi zece ouă de ciocolată cu o voluptate incredibilă izvorâtă din plăcerea gheșeftului, a furtului, a spiritului descurcăreț, nu vom face niciodată o Românie curată cum am vrea-o mulți dintre noi.

Dacă alții din mafia politică ne vor fura mai mult nu vom avea nicio reacție. Și noi ne-am ales cu ceva, iar dacă noi luăm de unde putem, cu câtă poftă s-ar înfrupta din marele buget al statului dacă cele două dudui ar avea acces la el ca la vadra cu ciocolată? Din acest motiv nu mai suport supermarketurile in lanțurile multinaționale. Nu că fac avere dintr-un comerț mai agresiv și mai iscusit ca al nostru, ci că ne scot vizibil pe față, ca o erupție de varicelă, ADN-ul acela toxic de care nu ne putem lepăda.