Diverse

Siguranţa reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Timişoara va fi testată cu aparate dotate cu tehnologie laser

Scăpările de gaze naturale din zona Timişoarei vor fi descoperite cu o nouă tehnologie, cu ajutorul laserului. Principalul operator din domeniul distribuţiei gazelor din zonă a anunţat că în această lună un autolaborator echipat cu tehnologia laser va ajunge la Timişoara. Delgaz Grid investeşte peste 7 milioane de lei în echipamente moderne de detectare a eventualelor scăpări de gaze naturale din reţelele de distribuţie. Echipele Delgaz Grid vor fi dotate, în acest an, cu 430 de aparate de detectare care folosesc tehnologie de vârf.

DelGaz Grid

Anul trecut compania a achiziţionat trei autolaboratoare de detectare a gazelor naturale, care au fost alocate zonelor Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj, precum şi 21 de aparate de detectare cu tehnologie laser, investiţia totală fiind de aproape 3 milioane de lei.

„Autolaboratoarele sunt echipate cu cea mai nouă tehnologie de analiză scăpări gaz, prin spectroscopie laser. Datele furnizate de acest echipament performant sunt procesate de o aplicaţie, instalată pe laptopul autovehiculului. Aplicaţia permite corelarea instantanee a datelor furnizate de echipament cu o hartă a zonei de lucru. La finalul zilei se obţine un raport, cu înregistrarea automată a traseului, pe care s-a deplasat autolaboratorul şi marcarea exactă a tuturor scăpărilor de gaze naturale, identificate prin coordonate GPS. În baza acestor informaţii, se planifică activitatea de mentenanţă a sistemului de distribuţie. Autolaboratorul are viteza de deplasare în lucru de 15-25 km pe oră şi o rază de acţiune de 8 metri (4 metri stânga/dreapta faţă de axul maşinii)”, au anunţat reprezentanţii companiei.

În acest an, suma totală, investită în achiziţia autolaboratoarelor şi aparaturii de detectare, va depăşi 7 milioane de lei, 2 noi autolaboratoare vor ajunge la Timişoara şi Sibiu. Totodată, echipele specializate ale companiei vor fi dotate cu 430 de aparate noi, de detectare a gazelor naturale, la distanţă, în medii explozive, la instalaţiile de utilizare, precum şi cu aparate de detectare a monoxidului de carbon şi a biogazului. La acestea se adaugă 130 de ansambluri, formate  din aplicaţii şi accesorii de detectare, pentru aparatele de detectare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago