Politica

Alina Gorghiu face un apel la timişeni: Ieşiţi la vot şi daţi un semnal pentru toată ţara

Mergeţi în număr cât mai mare la vot şi sancţionaţi, astfel, PSD, le cere alegătorilor senatoarea de Timiş din partea PNL, Alina Gorghiu. În acest fel, ea speră că oamenii vor arăta că nu doresc un guvern „corupt, lipsit de predictibilitate în faţa Europei”.

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, a făcut joi, la Timişoara, un apel către toţi alegătorii din judeţ să iasă în număr mare la votul pentru referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pe temele justiţiei, dar şi la alegerile europarlamentare să voteze în număr cât mai mare.

„Miza consultării populare iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis este una mare. Fac un apel pentru toţi românii, dar special pentru cei din Timiş, pentru că prezenţa la ultimele alegeri europarlamentare a fost mult mai mică aici decât media naţională, respectiv de 27,36%, în timp ce la nivel naţional a fost de peste 32,44 %”, a declarat Alina Gorghiu.

Ea şi-a exprimat convingerea că la intenţia de vot, timişenii vor sancţiona PSD, iar în ceea ce priveşte prezenţa la urne ei trebuie să dea exemplu pentru schimbarea care va urma după data de 26 mai.

„Îmi doresc să văd din Timiş plecat semnalul că ne dorim cu toţii o Românie modernă, dezvoltată şi atractivă pentru investitori, cu stat de drept şi respectată de partenerii europeni şi nu o Românie a unui guvern corupt, lipsit de predictibilitate în faţa Europei şi care-şi doreşte orice altceva decât acest parteneriat serios pe care-l avem cu Uniunea Europeană”, a mai subliniat Alina Gorghiu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

36 de minute ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

43 de minute ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

2 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

3 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

5 ore ago