Diverse

Ciuperci „suspecte”, vândute într-o piață din Timișoara. Comerciantul a fost „ars” la buzunar

Cei care aleg să-și facă cumpărăturile prin piețele din Timișoara trebuie să fie foarte atenți. Mai ales când își cumpără ciuperci, pentru că unele dintre ele pot fi otrăvitoare. Polițiștii locali au sancționat un comerciant care vindea ciuperci, pentru că nu avea acte care să dovedească proveniența lor.

Ciuperci vândute în piață, la Timișoara

Ciupercile erau expuse la vânzare în parcarea de pe stradaa Arieș, lângă piața volantă, ieri, 22 mai. Comerciantul din localitatea arădean Șeitin vindea ciuperci culese din pădure, fără să dețină vreun fel de autorizație. Oamenii legii l-au amendat cu 250 de lei, iar marfa a fost confiscată și distrusă.

Polițiștii locali atrag atenția atât comercianților să nu mai expună spre vânzare mărfuri pentru care nu au documente și nu au siguranța că nu sunt dăunătoare, iar cetățenilor să cumpere astfel de produse numai de acolo de unde au certitudinea că se poate face dovada provenienței produsului, mai ales că, în ultima perioadă, au existat cazuri mediatizate de consum al ciupercilor otrăvitoare culese din pădure.

„Precizăm că în perimetrul pieței mai există comercianți care vând astfel de produse, dar pentru care există documente de proveniență, fiind cultivate în ciupercării autorizate”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

7 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

11 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

14 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

15 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

15 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

15 ore ago