Timisoara scenariu rosu
La Timișoara s-a ținut un party în aer liber, pe o stradă din Cetate. Un eveniment care se mută „de colo–colo”, o petrecere la care s-a intrat inițial cu bilet, strada Eugeniu de Savoya închisă cu garduri și „străjuită” de agenți ai unei firme de pază. Toate aceste ingrediente au creat agitație în centrul Timișoarei. Au fost acolo și comisari ai Protecției Consumatorilor, iar un control se află în desfășurare.
Control la petrecerea care a închis o stradă din centrul Timișoarei
Petrecerea care a început ieri pe strada din centrul urbei a indignat oameni din zonă, care au avut interzis pe stradă. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor din Timiș au fost în control și urmează ca săptămâna viitoare să tragă primele concluzii în urma verificărilor.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au sesizat probleme legate de legalitatea funcționării și autorizării unui astfel de eveniment într-o locație care nu are niciun fel de condiții.
În urma controlului, inspectorii au descoperit că erau ținute pe jos legume, fructe, plus aspecte legate de modul în care se difuzează muzica, nu doar la volum cât și la piraterie și legalitatea modului în care s-au downloadat aceste melodii, dar și verificări referitoare la aspecte care țin de autorizare. Inspectorii verifică și autorizațiile la incendiu, sanitare și, probabil, vor sesiza și organele fiscale pentru modul în care se încasau bani pentru intrare la acest eveniment. Organizatorii acestui eveniment sunt chemați săptămâna viitoare la Protecția Consumatorilor să facă dovada actelor.
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…