Sănătate

Dezbatere despre ultimele tendințe în reumatologie, la Timișoara

După 20 de ani, la Timișoara se va organiza un congres de reumatologie. Specialiști din toată țara sunt prezenți în urbea de pe Bega pentru a dezbate probleme importante din acest domeniu.

La simpozionul de reumatologie care are loc vineri, 24 mai și sămbătă, 25 mai, participă 150 de reumatologi din întreaga țară. Congresul are loc la Hotel Timișoara, vineri, de la ora 15.00 și sâmbătă, de la ora 9.00, iar tema principală este „Conect – abordarea holistică a pacientului reumatic”. Sunt prezenți la acest congres doctori reumatologi, dar și specialiști din domeniul medicinei interne, medicină de recuperare și psihiatrie.

„Tratăm pacienți reumatici cu boli cronice incurabile, cum ar fi artrită reumatoidă, boala artrozică, o patologie foarte răspândită, în mare măsură subdiagnosticată în România. Sunt pacienți care sunt duagnosticați după 10-15 ani. La acest eveniment se va vorbi despre metode noi de diagnostic ecografic, RMN, ecografie musculoscheletală și se va vorbi și despre reumatologie intervențională – un trend în reumatologia mondială, intervențiile ghidate ecografic. Va avea loc și un training pemtru ecografie intervențională și o abordare multidisciplinară în patologii de graniță între reumatologie și psihiatrie – fibromialgiei i se va dedica o sesiune specială”, a spus doctor Claudiu Avram, medic primar reumatolog, unul dintre organizatorii evenimentului.

În cea de-a doua zi a evenimentului, ziua de sâmbătă, la acest simpozion vor fi prezentate abordări practice ale pacientului reumatic cu scenarii clinice detaliate, modalități de tratament și de intervenție. Vor prezenta specialiști din toată țara – 80 la sută din participanții la simpozion sunt din țară, iar 20.00 la sută sunt de la nivel local. Sunt mulți reumatologi care vin pentru prima dată în Timișoara la un eveniment științific în domeniul reumatologiei.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

O oră ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

O oră ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago