Albanezi, prinși la frontieră, în Timiș și Caraș-Severin
România continuă să fie una dintre țările de tranzit preferate de migranții ilegali care-și doresc să ajungă în vestul Europei. În apropierea a două puncte de trecere a frontierei din vestul țării au fost depistate ieri persoane care nu-și puteau justifica prezența în zonă și care nu vorbeau limba română.
Albanezi, prinși la frontieră, în Timiș și Caraș-Severin
Unul dintre cazuri a fost întâlnit în Timiș. În data de 7 mai, în jurul orei 14.00, polițiștii de frontieră de la Lunga au depistat un bărbat la aproximativ 200 de metri de frontieră. Migrantul a fost condus la sediul poliției de frontieră, iar oamenii legii au stabilit că este vorba de un albanez în vârstă de 23 de ani. Bărbatul se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre Serbia, înspre România, cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul țării.
Tot albanezi au apărut și în fața polițiștilor de frontieră de la Oravița. Au fost doi bărbați din Albania, care se deplasau pe jos, pe la frontiera verde. Albanezii au fost prinși ieri, în jurul orei 18.00, în localitatea de frontieră Grădinari din Caraș-Severin, fiind conduși la sediul poliției de frontieră. Oamenii legii au stabilit că bărbații au 38, respectiv 41 de ani. Cei doi aveau interdicție de a intra în Spațiul Schengen, însă, chiar și așa, voiau să ajungă în vestul Europei.
În ambele cazuri se fac cercetări pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Migranții ilegali au fost predați autorităților sârbe în baza acordului de readmisie încheiat între cele două țări.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…