Judete

Ministrul Cuc, în vizită pe meleaguri bănăţene, pentru a verifica reabilitarea celui mai prost drum din vest / FOTO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit să verifice la faţa locului lucrările de reparaţii la ceea ce e probabil cel mai prost drum naţional din zona de vest a României, DN 57. Din păcate, reparaţiile se referă doar la porţiunea din Caraş-Severin. Doar aceasta este vizată în 2019.

Ministrul Cuc, în vizită, în vestul țării

Drumul care leagă Moraviţa de Oraviţa şi mai departe de Moldova Nouă, probabil cea mai proastă şosea din vestul României este în sfârşit reparată. Iar ministrul Răzvan Cuc a venit să vadă cu ochii lui minunea promisă ani de zile de predecesorii săi. Din păcate, în acest an se pare că doar partea cărăşeană va vedea muncitori la lucru. La braţ cu directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, Cuc a efectuat sâmbătă o vizită pe DN 57. Cel puţin deocamdată, oficialul s-a declarat mulţumit de ce a deoscoperit pe teren.

„Lucrările au început încă din luna aprilie. Se lucrează la structura drumului naţional, astfel încât va creşte şi capacitatea portantă. Lucrările sunt de amploare, de bună calitate şi, foarte important, se fac în regie proprie. Aşa cum spuneam, banii sunt alocaţi de la bugetul de stat, deci nu vor fi probleme legate de alocarea fondurilor. Este foarte important ca şi compania, prin Direcţia Regională, să lucreze neîncetat, pentru că, aşa cum am promis, voi veni în vizită pe şantier. Această vizită a fost anunţată, dar voi mai veni, neanunţat, în perioada imediat următoare şi vreau să văd că lucrările se desfăşoară repede şi că vor fi de calitate. Implicarea este masivă şi rezultatele se văd, mai ales atunci când această implicare vine şi din partea parlamentarilor din judeţ”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.

Lucrările sunt efectuate de DRDP Timișoara, prin Secția Producție Lucrări Drumuri. În acest an se lucrează la un tronson între km 153 (Oravița) până la km 177 (limita cu județul Timiș). Lucrările presupun efectuarea de burdușiri, pe o suprafață de cinci kilometri, lucrări de reciclare, pe o lungime de 8 km, și așternerea unui covor asfaltic de 6 cm. Lucrările au început deja pe DN 57, la Oravița, de la intersecția DN 57 cu DN 57B. Au fost executate burdușiri pe o suprafață de 200mp și lucrări de frezare și așternere covor asfaltic pe o lungime de 400 metri liniari (200tone de asfalt, 3000mp), a anunţat DRDP Timişoara.

[ngg src=”galleries” ids=”4449″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

55 de minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

O oră ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago