A crezut că e obosit, dar a făcut Covid19. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat că a contactat coronavirusul. El spune că e vaccinat, că s-a protejat, dar a luat virusul și că se simte bine. ”După o perioadă intensă cu o ușoară stare de disconfort, pe care am pus-o inițial pe seama oboselii, s-a…
Grindeanu simte schimbarea de conducere la Aeroportul Internațional Timișoara. Actualul director, pus să se autoevalueze
Linoleumul e uzat la Aeroportul Timișoara, becurile arse, numărul de angajați crește, toate aceste probleme sunt constatate de cel care de două zile este șef al directorului general de la Aeroportul Internațional Timișoara, Dorel Grădinaru. Semnalul tras de Sorin Grindeanu pare destul de clar, la AIT bate vânt de schimbare, iar sâmbătă el i-a cerut…
Compania de Drumuri poate continua licitația la tunelurile pentru urși de pe autostrada Lugoj – Deva
Problema blocajului existent în proiectul celor zece kilometri lipsă din autostrada Lugoj – Deva a fost eliminată, iar Compania de Drumuri va putea să continue licitația pentru stabilirea unui constructor. Din păcate, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cel puțin patru ani va mai dura până va fi gata acest tronson extrem de dificil, care include…
Deputatul de Timiş Cătălin Drulă, în cărţi pentru a prelua Ministerul Transporturilor. Sâmbătă demarează negocierile oficiale pentru formarea Guvernului Cîţu
Deputatul USR PLUS de Timiş Cătălin Drulă are şanse mari să preia Ministerul Transporturilor în viitorul guvern condus de Florin Cîţu. Negocierile oficiale pentru formarea noului guvern demarează sâmbătă. Marţi, primarul Dominic Fritz anunţa că USR PLUS Timiş trebuie să aibă miniştri şi secretari de stat în viitorul executiv. Astăzi a avut loc, în prezenţa…
Bode a „provocat” austriecii. Trenul asistenţilor, cerut oficial de ţara de destinaţie
Ministrul Transporturilor a reuşit să „provoace” partea austriacă să ceară şi oficial României ceea ce ei presupuneau că se va întâmpla, spunând că vineri a fost lansată şi oficial o cerere de aprobare. Vorbim despre trenul care ar urma să transporte în Austria asistenţi medicali şi sociali, care ar urma să se ocupe de bătrânii…
Ministrul Transporturilor cere terminarea lucrărilor la Centura Sud înainte de termen/VIDEO
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vrea ca finalizarea lucrărilor să fie realizată în termenul de maxim doi ani conform contractului. El a vizitat şantierul şi cere implicare maximă, atât din partea constructorului, dar şi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Bani sunt, dă asigurări Bode, acum trebuie lucrat. Acesta este îndemnul pe care ministrul…
Deschideţi lotul 3 al Autostrăzii 1! Demers PLUS Timiş
Organizaţiile PLUS Timiș, Arad şi Hunedoara i-au solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să facă toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1. Iniţiatorii acestui demers afirmă că porţiunea în cauză n-a fost deschisă de fostul guvern, mai degrabă din motive politice.
Nicolae Robu are probleme „guvernamentale”: Se impune o schimbare la minister, pe cale de consecinţă şi mai jos
Nicolae Robu cere schimbarea ministrului Transporturilor, în speranţa că aceasta va duce la modificarea opticii referitoare la demararea construcţiei Centurii de Sud. Stimulat de probabila instalare a unui guvern liberal, edilul şef al Timişoarei, spune că nu mai crede în schimbări de atitudine, ci doar de persoane, care să se propage de sus în jos!…
Scandalul pe lotul 3 din Lugoj – Deva continuă. Răzvan Cuc anunţă plângeri penale
După două zile de incertitudini, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a admis rezilierea contractului pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva. Din păcate, nu va însemna și deschiderea pentru circulaţie a lotului, iar dacă până la finalul anului va fi posibilă circulația, atunci cu siguranță e un lucru bun, a spus și șeful CNAIR, Sorin…
Cuc trece la ameninţări pe lotul 3: dacă în zece zile nu remediază problemele reziliem contractul şi preluăm autostrada
Probabil ocupat luni cu participarea la şedinţa de conducere a PSD la nivel naţional, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns până la urmă marţi pe loturile 3 şi 4 de pe autostrada Lugoj – Deva. Conform uzanţelor, el a aşteptat ca presa să îl filmeze şi a ameninţat din nou cu rezilieri de contracte, dacă…
Ministrul Transporturilor a venit în vizită incognito la Timişoara, pentru a discuta cu primarii comunelor periurbane despre Centura Sud
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit în vizită relativ secretă la Timişoara. După ce a fost în vizită de verificare pe loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, el a trecut şi prin oraşul de pe Bega, unde s-a întâlnit cu primarii comunelor periurbane aflate pe traseul pe unde va trece centura Timişoara…
Tunelurile de pe autostrada Lugoj – Deva vor costa 180 de milioane de euro, dar nu se ştie când vor fi realizate
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat din nou şantierul autostrăzii Lugoj – Deva şi, pe lângă clasicele promisiuni legate de momentele de inaugurare ale loturilor 3 şi 4, a discutat şi despre loul 2 acolo unde lipsesc cu desăvârşire tunelurile care vor trebui să fie realizate, obligatorii prin autorizaţia de mediu. Nu a vorbit despre…
Ministrul Cuc, în vizită pe meleaguri bănăţene, pentru a verifica reabilitarea celui mai prost drum din vest / FOTO
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit să verifice la faţa locului lucrările de reparaţii la ceea ce e probabil cel mai prost drum naţional din zona de vest a României, DN 57. Din păcate, reparaţiile se referă doar la porţiunea din Caraş-Severin. Doar aceasta este vizată în 2019. Drumul care leagă Moraviţa de Oraviţa şi…
Pași înainte pentru drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. Ministrul Transporturilor: „Punem acest obiectiv în linie dreaptă”
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a făcut o vizită de lucru în județul Caraș-Severin, duminică, 31 martie. Ministrul și directorul general CNAIR au verificat situația mai multor obiective de infrastructură din județ. Discuțiile au vizat și stadiul demarării procedurilor referitoare la drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. „Este un proiect pe care îl vom lansa…
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a ajuns la Timișoara / FOTO
Ministrul Sănătății Sorina Pintea a ajuns la Timișoara. Aceasta se întâlnește în acest moment cu președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra, urmând să discute și cu managerii de spitale. Ministrul a declarat, la sosirea la Timșoara, că va discuta probleme specifice pe care dorește să le rezolve și va aborda subiectul Institutului Oncologic, proiect care…
Ministrul Transporturilor, supărat pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, dar fără termene și soluții
Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A., care lucrează pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, a fost criticată din nou. Ministrul Lucian Șova a „inspectat” șantierul și a constatat „o mobilizare extrem de slabă a constructorului”. Niciun cuvânt însă despre nodul de la Holdea, de exemplu.
Constructorul lotului 3 de pe A1 Lugoj – Deva trebuie sa decida intr-o saptamana daca mai lucreaza sau pleaca
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a cerut constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să decidă, în cel mult o săptămână, dacă poate continua lucrările pe acest tronson, care include nodul de la Holdea. În prezent, șantierul este finalizat în proporție de 80%.
Ministrul Transporturilor: La finele lunii octombrie, anuntam constructorul de la Centura Timisoarei
Termen asumat, dar asta nu înseamnă mare lucru. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că la finele lunii octombrie se va ști cine a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sud a Timișoarei. Oficialul se teme însă de contestații, deși spune că documentația a fost foarte bine pregătită.
Renovari de 2 milioane de lei la peroane si WC-uri in Gara de Nord. Modernizarea asteapta pana in 2020
Două milioane de lei – aceasta este suma pe care CFR o va investi, în 2017, în Gara de Nord Timișoara. Se va lucra la peroane, copertine, WC-uri și corpul E, însă o modernizare ca la carte nu va fi gata mai devreme de 2020. În 2021, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.
Noi promisiuni pentru centura si racord la autostrada, insa fara termene
Timișoara nu rămâne nici fără Centura Sud și nici fără racordul la autostradă. E promisiunea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care spune că bani pentru aceste investiții există, dar nu vorbește despre termene. Singura sumă avansată este cea pentru actualizarea documentației de la centură.
- 1
- 2