Politica

Vizita premierului Viorica Dăncilă în Timiș: scurtă, la obiect și într-un mediu controlat / FOTO

Vizita premierului Viorica Dăncilă în Timiş a fost una desfăşurată „pe repede înainte”, în condiţii controlate. Venind dinspre Arad, ea a oprit câteva minute la Giarmata pentru o baie scurtă de mulţime, condimentată cu strângeri de mână şi, ulterior, câteva discuţii la un panou cu proiectul noii şcoli din localitate, realizată cu bani guvernamentali.

Viorica Dăncilă, la Giarmata

Scurt şi la obiect, cu câteva zeci de protestatari la distanţă de o sută de metri de primăria din Giarmata, acesta a fost modul de organizare al vizitei premierului în Timiş. Într-un circ de nedescris, cu copii şi doamne la a treia tinereţe, călare peste primari şi parlamentari PSD din Timiş, Viorica Dăncilă a venit în viteză dinspre Arad şi a oprit la primăria din localitatea timişeană. Ea a fost însoţită de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cel al Culturii, Valer Daniel Breaz. O baie mică de mulţime, strângeri de mână cu doamnele în etate şi o vizită protocolară la un panou de prezentare a viitoarei şcoli. Aceasta a fost vizita în comuna timişeană, continuată cu o deplasare la Mitropolia Banatului şi discuţii cu parlamentarii de Timiş. Protestatarii anti PSD nu au avut acces la „obiectivul” vizat fiind ţinuţi la distanţă, iar scandările insistente ale acestora au fost acoperite de organizatorii minivizitei cu o melodie rulată încontinuu la boxele aşezate în faţa primăriei, la un volum insuportabil pentru majoritatea oamenilor decenţi.

„Sunt mulţumită de vizita efectuată în mai multe zone şi ceea ce am văzut ne îndeamnă să continuăm”, a declarat Dăncilă. Ea a continuat, spunând că summitul de la Sibiu ar fi trebuit să fie unul care să arate solidaritate. „Să susţinem obliective importnate, cum ar fi intrarea în spaţiul Schengen sau ridicarea mecanismului de cooperare. Ştiu că la un summit informal nu se iau decizii, dar să nu uit că legat de Schengen decizia este una politică. Sunt câteva state care prin decizia lor politică împiedică aderare. Eu doream ca prin acest summit să realizăm ceva în care românii să se simtă reprezentaţi”, a precizat premierul Viorica Dăncilă. Primul ministru al României nu a fost invitată la discuţiile purtate la Sibiu.

Ulterior vizitei de la Giarmata, Dăncilă s-a deplasat la Mitropolia Banatului, unde a avut loc singura întâlnire din Timişoara. Ea s-a întâlnit cu IPS Ioan, pentru o discuţie de jumătate de oră cu acesta. „A fost un dialog constructiv. Am discutat despre proiecte pe care biserica le are în vedere, atât în domeniul sanitar, în domeniul educațional, am vorbit despre școala pe care biserica o construiește aici, despre proiecte importante pentru Timișoara și despre sprijinul pe care Guvernul poate să-l dea pentru realizarea acestor proiecte”, a declarat Viorica Dăncilă la ieşire.

Ea nu a scăpat nici aici de protestatari, care au aşteptat-o cu sloganuri colorate: „Mitropolia apără hoția”, „Analfabeta”, „Jos PSD”.

După ce au strigat că „aprobă hoţia”, pentru s-a întâlnit cu Dăncilă, Mitropolitul Banatului a insistat că discuţiile purtate au fost doar în scopul de a ajuta comunitatea locală. „Să privească la televizor ceea ce le-am spus eu acum aici. N-am făcut altceva decât ce e binele acestei comunități. Dacă aceste probleme pe care le-am expus acestor miniștri și prim-ministrului și așa mai departe, ei cred că nu sunt bune pentru localitatea aceasta, înseamnă că am greșit. Nicio problemă din cele ridicate nu a avut caracter politic, ci toate pentru comunitate, pentru comunitatea de aici. Legate de sănătate, de cultură. Nu e puțin lucru să ai într-o zi atâția miniștri la un loc și care și-au arătat și disponibilitatea pentru a ne ajuta”, a anunţat ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, după discuţia cu Viorica Dăncilă.

[ngg src=”galleries” ids=”4463″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

2 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

7 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

8 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

10 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

11 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

12 ore ago