Sport

Final de sezon și pentru ACS Poli. Eșec în deplasare, cu Daco-Getica

Final de sezon și pentru cei de la ACS Poli. Și cum puteau astfel să încheie, decât cu o înfrângere, postură în care s-au aflat de foarte multe ori în acest an competițional. Echipa antrenată în a doua parte a sezonului de Valeriu Răchită a pierdut în deplasare, cu Daco-Getica, 1-3, într-un meci în care, în doar trei minute, timișorenii le-au pus adversarilor de două ori mingea pe punctul cu var. 

În ciuda modului în care avea să se desfășoare partida ulterior, cei care au deschis scorul au fost timișorenii. După 20 de minute, în urma unui șut a lui Stere respins de Gavrilaș, Oprea a deschis scorul din pasa lui Codrea. Doar cinci minute a durat avantajul lui ACS Poli. Mușat a fost faultat în careu de Țîgîrlaș, iar atacantul Nsiah a transformat de la punctul cu var, chiar dacă portarul Moldovan ghicise colțul.

A urmat căderea echipei lui Vivi Răchită. După alte trei minute de la încasarea primului gol, de această dată Olteanu avea să-l faulteze în careu pe Călințaru. Iar Robert Grecu a transformat de la punctual cu var fără șanse pentru goalkeeper-ul oaspeților. În a doua repriză Nsiah aveasă reușească dubla. O minge plouată în careu a fost reluată cu capul în plasă, 3-1.

ACS Poli retrogradează, iar viitorul echipei este incert, în condițiile în care părintele spiritual, primarul Nicolae Robu, a declarat că are alte priorități. Locul 18 pentru alb-violeți, 29 de puncte și 23 de înfrângeri din 38 de meciuri

Daco Getica București – ACS Poli 3-1 (2-1) (’25, ’54, Nsiah, ’28, Grecu, / ’20, Oprea)

Daco-Getica București: Gavrilaș (c.) – Călințaru, Prodan, Dedu, Mușat – Cotigă, Tudorică – Grecu, Martin (’46, Nica), Neacșu (’76, Plumbuitu) – Nsiah (’69, Stănescu). Antrenor: Marius Baciu.

ACS Poli: Moldovan (c.) – Țigârlaș, Ghidurea, Manolache, Olteanu – Codrea, Oprea (’56, Bădăuță), Buzan – Golda, Stere, Sidorenco. Antrenor: Valeriu Răchită.

Arbitrii: Andrei Moroiță (Ploiești) – Damian Antal (Bacău), Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu).

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago