Politica

Inflaţie de competitori la Congresul PSD. Viorica Dăncilă are nu mai puţin de cinci contracandidaţi

Şase aspiranţi s-au înscris în cursă pentru funcţia de preşedinte al PSD, patru îşi doresc poziţia de preşedinte executiv, iar şase persoane vor să ajungă secretar executiv. Congresul PSD la care sunt puse la bătaie cele trei funcţii va avea loc sâmbătă, 29 iunie.

La finalul acestei săptămâni în jur de 4.000 de delegaţi vor vota cele mai importante trei poziţii din PSD. Se ştie, scaunul de preşedinte a rămas vacant după încarcerarea fostului lider suprem Liviu Dragnea. Astăzi, la ora 12.00, a expirat termenul până la care puteau fi depuse candidaturile. Dacă la un moment dat, principala favorită la scaunul de preşedinte, Viorica Dăncilă, se credea că nu va avea competitori, în cele din urmă au mai intrat în luptă cinci contracandidaţi. Este vorba de vajnicii luptători cu „statul paralel” Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, demolatoarea învăţământului românesc, Ecaterina Andronescu, şi mai puţin cunoscuţii Ilie Rotaru (deputat) şi Cătălin Stoichiţă, un locotenent al lui Marian Vanghelie.

Pentru a doua poziţie în partid s-au înscris: Daniel Suciu, Eugen Teodorovici, Daniel Florea şi Sorin Bota. Favoriţi sunt primii doi. În fine, pentru scaunul de secretar executiv s-au înscris următorii: Marius Dunca, Gabriel Petrea, Felix Stroe, Codrin Ştefănescu, Mihai Fifor şi Rodica Nassar. Aici pleacă favorit Mihai Fifor, dar sunt cotaţi cu şanse şi Dunca, respectiv un alt luptător cu “statul paralel”, Codrin Ştefănescu. De menţionat că toate aceste candidaturi trebuie validate în şedinţa Comitetului Executiv, care va avea loc vineri, în preziua congresului.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

5 minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

19 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

46 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago