Diverse

„Parfumier”, prins când vindea produse false, în Piața Flavia din Timișoara

Un bărbat care încerca să vândă produse false în Piața Flavia din Timișoara a fost luat la întrebări de jandarmii aflați în patrulă, la sfârșitul săptămânii trecute. Acțiunea oamenilor legii a avut loc duminică, 16 iunie, cu scopul de a combate comerțul cu produse contrafăcute sau neaccizate.

Parfumuri false, în Piața Flavia

Asupra bărbatului în vârstă de 39 de ani, care are domiciliul în Timișoara, au fost descoperite mai multe recupiente care purtau numele unor mărci consacrate, și care aveau un lichid cu miros de parfum. Jandarmii l-au identificat pe bărbat, asupra căruia a găsit 19 astfel de parfumuri false.

Au fost întocmite acte de sesziare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că „punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998, actualizată.  

Foto: arhivă.

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago