Fotbal Judetean

Phoenix Buziaș, înfrângere într-un meci care nu trebuia disputat

Phoenix Buziaș este una din laureatele Campionatului Județean – Liga 5 Timiș, reușind 26 de victorii la rând, dar și promovarea cu etape bune înainte de finalul sezonului. Totuși, echipa din „stațiunea inimii” are și un motiv de supărare. Eșecul de la Iosifalău, terenul Avântului Topolovățu Mare, a venit în urma unui meci, care nu trebuia totuși disputat. Și asta din cauza terenului impracticabil.

Și totuși brigada de arbitri, una experimentată de altfel, dar și observatorii au hotărât că meciul poate fi jucat!
Despre acest meci a vorbit primarul din Buziaș, Sorin Munteanu, iar pe dumneavoastră vă lăsăm să „admirați” condițiile în care se joacă în Timiș: „Încep prin a-i felicita pe fotbaliştii de la CS Phoenix Buziaş, care au promovat matematic în cel de-al patrulea eşalon, cu patru etape înainte de finalul sezonului. Până în etapa cu numărul 27, jucătorii noştri au legat 26 de victorii din tot atâtea posibile, după asigurarea promovării obiectivul nostru principal fiind să câştigăm şi restul jocurilor până în etapa cu numărul 30. A fost pariul jucătorilor de la Buziaş, unul realizabil, dacă ţinem cont de parcursul de metronom al trupei noastre până în etapa cu numărul 26. Din păcate, nu a fost posibil, chiar dacă toate premizele duceau spre îndeplinirea obiectivului de a bifa 30 de victorii în 30 de jocuri.
Nu a fost posibil pentru că jucătorii noştri au pierdut ultimul joc în faţa celor de la Avântul Topolovăţu Mare. Dar, din punctul meu de vedere, prezent fiind la jocul din comuna timişeană, la fel cum am fost prezent şi la celelalte jocuri ale băieţilor de la CS Phoenix Buziaş, jucătorii noştri nu au pierdut o partidă de fotbal, ci, în cel mai fericit caz, au pierdut o competiţie de alergat pe un teren noroios. În “orezăria” de la Topolovăţu Mare era imposibil să se joace fotbal. Chiar şi aşa, CS Phoenix Buziaş a acceptat provocarea, jucătorii intrând pe un teren care părea de fotbal doar pentru că existau cele două porţi. Nu voi contesta arbitrajul (nu-mi stă în caracter), jocul extrem de dur al gazdelor sau faptul că la un moment dat jucătorii şi arbitrii meciului habar nu aveau când mingea depăşea suprafaţa de joc, dar voi lansa o întrebare: dacă jocul cu Avântul Topolovăţu Mare era decisiv în lupta pentru promovarea în Liga a IV-a, partida de sâmbătă ar fi fost organizată la fel? Voi încheia la fel cum am început: felicitări conducerii, băncii tehnice şi jucătorilor de la CS Phoenix Buziaş, pentru excelenta performanţă obţinută cu patru etape înainte de finalul sezonului! Aţi fost extraordinari pe tot parcursul campionatului, iar pentru mine rămâneţi neînvinşi într-un joc de fotbal, pentru că la Topolovăţu Mare (Iosifalău), nu s-a jucat fotbal, nici măcar ceva asemănător cu sportul inventat în Anglia”, a afirmat Munteanu

Mai spunem doar că Topolovățu Mare, una din echipele bune din Județ, de fapt meritoasa echipă de pe locul secund al Seriei III, s-a descurcat mai bine în noroi și s-a impus cu 4-3.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

8 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

9 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

12 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

12 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

16 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

16 ore ago