Social

Donați pentru educația copiilor și mergeți la Barcelona – Real Madrid

Meciul FC Barcelona – Real Madrid vă așteaptă să-l vizionați din tribună. Aveți șansa să faceți acest lucru, câștigând premiul cel mare la tombola Fondului Științescu. „Biletul” costă 60 de lei – donația minimă pentru educația copiilor care învață matematică, științe, inginerie și alte specialități prin proiectele derulate de Fondul Științescu din Timișoara.

Tombola este destinată strângerii de fonduri pentru susținerea de proiecte care ajută copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 6-18 ani să descopere științele, tehnologia, ingineria, artele digitale și matematica (STE@M) într-o manieră distractivă, utilă și fascinantă.

„Educația și sportul nu se află în opoziție, ci sunt complementare și funcționează împreună pentru o dezvoltarea armonioasă. Dincolo de premiile aflate în joc, adevărata miză a tombolei este conștientizarea nevoii de sprijinire a educației și promovarea sportului de calitate”, a spus Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.

Regulamentul tombolei îl găsiți aici.

Tombola organizată în parteneriat cu Asociația Barca Fan Club Cluj are loc în perioada 24 august – 25 septembrie. Condiția de participare este realizarea unei donații de minim 60 de lei către Fondul Științescu Timișoara. Premiul cel mare al tombolei include un bilet de avion dus-întors Timișoara – Barcelona, cazare cu mic dejun timp de 3 nopți la hotel de 3 stele și un bilet la meciul FC Barcelona – Real Madrid. Premiul doi este un tricou original Barça, ediția 2019, personalizat cu numărul 10 și numele lui Messi, iar premiul trei constă în zece pachete, fiecare conținând un fanion Barça Fan Club Cluj, alături de o insignă și un pix FC Barcelona.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

O oră ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

5 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

5 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

6 ore ago