mini-rugby
Sâmbăta și duminică, 11 și 12 august, la Bârlad, un oraș ce emană rugby, pe Stadionul Municipal, a avut loc „Trofeul Moldova”, contând pentru etapa a IV-a a Campionatului Național de MiniRugby. În urma meciurilor disputate, echipa ACS Șoimii București s-a impus la toate cele trei categorii de vârstă ale competiției U8, U10 și U12, fiind marea câștigătoare a trofeului moldav.
Cei aproape 700 de km ce depart Timișoara de Bârlad a fost străbătută și de juniorii capitalei Banatului de la Warriors. Echipa timișoreană a participat la grupele U8 și U10, și din nou, la fel ca în etapele precedente a fost aproape de podium. La U8, Warriors a încheiat pe locul 5, iar la U12, acolo unde a fost și cea mai mare concurență, echipa a venit pe locul 7. „Am dorit să ajungem și la această etapă, în ciua distanței foarte mari, dar ne-am respectat blazonul și ne-am deplasat, la fel cum am făcut-o și la Constanța, Sibiu sau Cluj. Am ajuns la această etapă cu ajutorul CJT care ne-au sprijinit cu transport, cazare, masa și Lions4Family, care au completat cele necesare pentu sportivi (apa, fructe, dulciuri)! Un turneu terminat frumos, cu aventuri noi pentru războinicii Timișoarei. Le mulțumim celor care sunt alături de noi și le promitem că într-o zi va veni și răsplata din partea noastră”, ne-a spus Codruț Nicorici, președintele clubului bănățean. Ultimul weekend din august va programa etapa a 5-a, ultima a Campionatului național, atunci când se va trage linie și se vor acorda medaliile pentru sezonul în curs.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…