Tineri care înjurau trecători în centrul Timișoarei, săltați de polițiști
Trei tineri agasau trecătorii în Piața Victoriei din Timișoara. Tinerii, amețiți din cauza consumului anumitor substanțe înjurau trecătorii, ieri, în centrul Timișoarei. Polițiștii locali i-au „săltat”.
Tineri care înjurau trecători în centrul Timișoarei, săltați de polițiști
Cei trei au vârste de 18, 20 și 22 de ani, fiind din localitățile C-tin Daicoviciu, Lehauheim și Dudeștii Vechi. Au fost depistați în Piața Victoriei agasând trecătorii, adresându-le expresii jignitoare acestora, amețiți ca urmare a consumului de diverse substanțe, potrivit unor martori. Tinerii au fost sancționați de polițiștii locali și ulterior predați la centrul de pe strada Telegrafului.
Luna trecută, 90 de astfel de persoane au fost depistate pe străzile orașului. Polițiștii locali le transmit locuitorilor Timișoarei să semnaleze astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…