Vânzători de pe trotuare, din Timișoara, amendați și cu marfa confiscată
Polițiștii locali au depistat, la Timișoara, comercianți care oferă spre vânzare diverse obiecte pentru care nu dețin autorizație și nici acte de proveniență. Le-au confiscat marfa și le-au dat și amendă.
Vânzători de pe trotuare, din Timișoara, amendați și cu marfa confiscată
Astfel de comercianți ambulanți au fost depistați de polițiștii locali în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, cât și în zonele centrale, precum zona Cârțan, Piața 700 – în stațiile mijloacelor de transport în comun, în zona Olimpia, Buziașului, dar și străzile pietonale din centrul orașului. Comercianții care sunt autorizați reclamă că acești „vânzăori pe asfalt” nu dețin documentele necesare pentru mărfuri, vând diverse produse în condiții improprii, pe trotuare, obiecte uzate provenite din tomberoanele cu resturi și fac concurență neloială comercianților cinstiți, ca urmare a reclamațiilor de la cetățeni care sunt agasați de vânzătorii ilegali
Polițiștii locali au depistat și sancționat de la începutul acestei luni un număr de 51 astfel de persoane, mărfurile oferite spre vânzare fiind ridicate în vedera confiscării. Printre acestea se află parfumuri, ceasuri, cuțite, ochelari de soare, obiecte de îmbrăcăminte, cosmetice, electronice, linguri lemn etc.
Amenda este de la 150 de lei și poate ajunge chiar până la 5.000 lei.
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…