Politica

Alături de alţi patru colegi de partid, Marian Cucşa a demisionat din Grupul ALDE din Camera Deputaţilor

Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, şi-a depus oficial, demisia din Grupul ALDE din Camera Deputaţilor. Acelaşi demers a fost făcut de către alţi patru colegi de-ai lui de partid, astfel că partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără grup parlamentar (şi) în Camera Deputaţilor.

Războiul din ALDE pare să nu se mai sfârşească. Altădată fidel al lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, a trecut cu arme şi bagaje în tabăra opozanţilor preşedintelui partidului şi care vor să colaboreze cu PSD. Ultimul gest făcut de Cucşa este de-a demisiona din Grupul ALDE din Camera Deputaţilor, demisie înregistrată luni. Alături de Cucşa au mai demisionat patru deputaţi: Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă şi Mihai Niţă. Este vorba de cei care au acceptat propunerea premierului Viorica Dăncilă de-a ocupa portofolii ministeriale, dar au fost refuzaţi de către preşedintele Klaus Iohannis. De altfel, cei patru au fost daţi afară din partid de către Tăriceanu şi cei care îl mai susţin. După aceste demisii, ALDE rămâne fără grup parlamentar şi în Camera Deputaţilor, după ce l-au pierdut în Senat. În acest moment, dintre cei 14 membri rămaşi în grupul ALDE, doar nouă au fost aleşi pe listele formaţiunii. Un grup se poate constitui din cel puţin zece deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

9 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

9 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

10 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

10 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

13 ore ago