Sport

Încep derby-urile bănățene! Prima dată în Cupa României

Marţi, 10 septembrie, şi miercuri, 11 septembrie, cu începere de la ora 16:30 vor avea loc meciurile celui de-al patrulea tur al fazei naţionale a Cupei României. Două echipe din Timișoara sunt încă în competiție, dar și revelația județului, Ghiroda, precum și campioana Banatului de munte, CSM Reșița.

Marți, Ghiroda va întâlni pe teren propriu Ripensia Timișoara, într-un joc în care ambele grupări își doresc calificarea și aducerea în turul următor a unei echipe de primă ligă în Timiș. Ghiroda a trecut toate tururile până acum, în timp ce Ripensia a jucat un singur joc, în manşa anterioară.

Miercuri, în Valea Domanului se joacă un veritabil derby al Banatului, CSM Reșița – ASU Politehnica. Alb-violeții s-au calificat direct în această manșă, în timp ce reșițenii au trecut un singur tur pentru a ajunge la această confruntare.

De menţionat că, în această etapă au intrat în competiţie cele 27 de câştigătoare ale fazei a treia şi 9 echipe din actuala ediţie a Ligii a 2-a, urmând a se disputa un total de 18 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie. Potrivit regulamentului, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

2 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

4 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

6 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

6 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

7 ore ago