Social

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Sfânta Maria Mică, hotarul dintre vară şi toamnă

În fiecare an, pe 8 septembrie, creştinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Sărbătoarea marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă și este prima mare sărbătoare din anul bisericesc. Fecioara Maria are nu mai puțin de nouă zile de pomenire. Datorită Fecioarei Maria, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viața veșnică în Împărăția Cerurilor.

Sfânta Scriptură nu oferă informații despre Nașterea Maicii Domnului, evenimentul fiind relatat doar în scrierile apocrife. Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim și era din seminția lui Iuda. Soția lui era Ana, fiica preotului Matthan. Erau în vârstă și, pentru că nu aveau copii, erau considerați blestemați.Tradiţia spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor şi au hotărât să se retragă pentru post şi rugăciune. Îngerul Gavriil s-a arătat amândurora, spunându-le că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea sa. Tot el le-a vestit că pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale.

Maica Domnului are în calendarul ortodox nouă zile de pomenire: 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului și 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

În popor sunt mai multe superstiții legate de această zi. Se spune, de exemplu, că în preajma acestei sărbători nu e voie să se aprindă focul în casă, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală. Femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos. În fiecare casă ar trebui să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria. Bărbaţii nu au voie să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe. Nici plantele medicinale nu se mai culeg după 8 septembrie, pentru că îşi pierd puterea tămăduitoare. De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

6 minute ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

40 de minute ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

O oră ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

2 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

4 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

5 ore ago