Sănătate

Tratamentele la Secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal Timişoara, oprite temporar

Un număr mare de pacienţi din toată zona de vest a ţării, care fac radioterapie în cadrul Secţiei de specialitate a Spitalului Municipal Timişoara au fost afectaţi de întreruperea temporară a tratamentelor în cadrul acesteia. Situaţia neplăcută a apărut pentru că prelungirea autorizaţiei de funcţionare a acceleratorului folosit la terapie nu a fost încă emisă.

Deocamdată nu au mai fost efectuate noi internări în cadrul Secţiei, iar cei care erau deja internaţi au rămas în spital.

„De miercuri a fost întreruptă activitatea. Practic, pacienții nu au fost externați, au fost anunţaţi că o să dureze două – trei zile până se rezolvă. Este vorba de mici modificări sau completări la dosar, pe care le-am realizat în două zile. Nu sunt lucruri legate de starea tehnică a aparatului, probleme care ar duce la întreruperea activității. Dar din momentul în care CNCAN (n.r. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţia care emite autorizaţii în domeniul acestor aparate pentru radioterapie)  ne-a atras atenția, noi nu am avut altă soluție. Cei internați au rămas în continuare, dar nu au fost primiți cei care au venit noi, dar vor fi anunțați, sunt datele lor și sunt programați săptămâna viitoare. Ne pare rău pentru situația creată”, a declarat Olimpia Oprea, manager al Spitalului Municipal Timişoara.

Un număr de până la 100 de persoane beneficiau zilnic de tratament în cadrul Secţiei de Radioterapie din cadrul Municipalului timişorean. Acestea provin din toate judeţene din zona de vest a ţării. Problema se va rezolva în câteva zile, spune oficialul spitalului timişorean. Dosarul e din luna mai transmis la CNACAN, iar răspunsul a venit doar în această săptămână, documentul conţinând şi solicitarea efectuării unor modificări în dosar. Vineri, dosarul va fi retrimis la CNCAN. Din acest motiv, pentru că autorizaţia lipseşte, activitatea acceleratorului a fost momentan întreruptă. Activitatea ar urma să fie reluată săptămâna viitoare, a mai spus Olimpia Oprea.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișoara și-a prezentat oferta în domeniul infrastructurii de conferințe

Oferta Timișoarei în materie de infrastructură de conferințe și evenimente a fost testată, timp de…

4 minute ago

Ionuţ, fă-te că munceşti! PNL Timişoara, exerciţiu demagogic peste o tragedie naţională

Despre teribila crimă de la Cenei şi-au dat mulţi cu părerea. Şi aveniţi şi mulţi…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestat de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către…

18 ore ago

Doi tineri viole(n)ți au fost reținuți în cazul bătăii din Complex

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați doi tineri de 22 de…

18 ore ago

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

19 ore ago