Arhiva pentru eticheta: radioterapie

Comunitatea se mobilizează pentru dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie de la OncoHelp

Comunitatea se mobilizează pentru dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie de la OncoHelp

Asociația OncoHelp a înscris în cursa Timotion 2021 proiectul cu titlul „Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic”. Scopul este de a aduna fondurile necesare pentru achiziționarea unui sistem pentru poziționarea pacienților pe întreaga durată a efectuării tratamentului prin radioterapie. Prin participarea la Timotion, care este cel mai mare eveniment de

Spitalul Municipal Timișoara

Tratamentele la Secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal Timişoara, oprite temporar

Un număr mare de pacienţi din toată zona de vest a ţării, care fac radioterapie în cadrul Secţiei de specialitate a Spitalului Municipal Timişoara au fost afectaţi de întreruperea temporară a tratamentelor în cadrul acesteia. Situaţia neplăcută a apărut pentru că prelungirea autorizaţiei de funcţionare a acceleratorului folosit la terapie nu a fost încă emisă.

Aparat modern de radioterapie la Timisoara, mai trebuie doar contract cu CJAST! Tratamentul costa 3.000 de euro

La Timișoara va funcționa încă un aparat de radioterapie, destinat pacienților care suferă de cancer. Spitalul OncoHelp nu are însă, în acest moment, contract cu CJAS, actul urmând să fie semnat de la 1 mai. În caz contrar, tratamentul complet costă câteva mii de euro, iar numărul celor care și-ar putea permite să-l achite este foarte mic.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.