Politica

Trădarea are preţul ei. Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, se vrea ministru

Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa, vizează funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul într-un nou Guvern Dăncilă remaniat sau restructurat, susţin mai multe surse. Fost apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, Cucşa conduce acum un grup e deputaţi ALDE, care vor să rămână la guvernare alături de PSD.

Multă vreme, extrem de obedient lui Călin Popescu Tăriceanu, Marian Cucşa s-a răzvrătit public, săptămâna trecută, vizavi de noua traiectorie a partidului. El l-a acuzat pe fostul lui protector că a luat decizia ieşirii de la guvernare, alianţa cu Pro România şi susţinerea la prezidenţiale a actorului Mircea Diaconu, fără să consulte conducerea ALDE. “De ce e mai frecventabil Pro România decât PSD? Când ştim cine e Victor Ponta, că de fapt, e tot un PSD-ist plecat supărat de acasă! Am votat împotriva alianţei electorale cu Pro România şi nu voi susţine nici o altă asociere cu formaţiunea lui Victor Ponta”, a fost concluzia lui Cucşa.
De altfel, presa centrală arată că în aceste zile, s-a format un grup de aproximativ 12 deputaţi şi trei senatori ALDE, care vor să sprijine Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare, când se va cere un vot pentru remanierea sau restructuarea Guvernului. (PSD nu s-a decis care variantă o va adopta.) “Răzvrătiţii” din ALDE au mai mai multe variante de acţiune în perioada următoare, de la a forma un grup în Camera Deputaţilor, până la înfiinţarea unui nou partid, care să candideze anul viitor pe liste comune cu PSD, atât la alegerile locale, cât şi parlamentare. Acest partid ar urma să fie condus de dinozaurul securisto-comunist Teodor Meleşcanu, un alt mare trădător. Mai multe surse ne-a declarat că, pentru strădania sa de-a dizloca un grup cât mai mare de deputaţi ALDE, Cucşa a solicitat un post de ministru în viitorul Guvern Dăncilă, mai exact cel pentru Relaţia cu Parlamentul.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

19 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

20 de ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

20 de ore ago