Diverse

Amenzi de sute de mii de lei, date de Registrul Auto Român unităţilor de tip service auto

În doar câteva zile de controale, inspectorii Registrului Auto Român au găsit nenumărate service-uri auto din Timiş cu probleme. În urma acestor situaţii au fost aplicate amenzi de peste 200.000 de lei.

Au probleme mari cu autorizarea şi cu garantearea conformităţii lucrărilor efectuate. 

Inspectorii din cadrul Departamentul de Supraveghere Piață din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie o serie de acțiuni de control care au vizat activitatea service-urilor auto din județul Timiș. Iar ceea ce au găsit nu a fost chiar OK. Ca urmare a acestor controale, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 221.000 de lei.

În cadrul acțiunilor de control efectuate de Registrul Auto Român au fost verificați 120 de agenți economici care își desfășoară activitatea pe raza județului Timiș. Inspectorii Departamentului Supraveghere Piață au constatat că unităţile verificate aveau lipsă autorizația tehnică de funcționare, dar se confruntau şi cu lipsa inspecțiilor finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații efectuate.

Ca urmare a neconformităților constatate, inspectorii Registrului Auto Român au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 221.000 lei. 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

33 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago