Consiliul Judeţean Timiş

Doctorul Dan V. Poenaru despre spitalul regional: Mă îndoiesc că în următorii zece ani se va construi în această zonă

Un spital regional la Timișoara va fi construit… Și aici (…) guvernele prezente sau viitoare pot completa. Doctorul Dan V. Poenaru, consilier județean din Timiș, a spus, în ședința consiliului județean de astăzi, că se îndoiește că se va construi o astfel de unitate sanitară în zonă în următorii zece ani.

Discuțiile au pornit de la solicitarea consilierului județean PNL Sorina Ciurlea, care a cerut explicații, în plenul de miercuri, referitor la banii care au fost cheltuiți, la capitolul investiții, de Spitalul Județean Timișoara, în 2019, conform acesteia suma cheltuită din bugetul alocat fiind de doar 15 la sută.

Ori nu am știut să facem bugetul la începutul anului, ori nu suntem în stare să cheltuim banii”, a spus Sorina Ciurlea, reprezentanții aparatului tehnic al Consiliului Județean Timiș spunând că la investiții procentul de cheltuire a banilor este de 25 la sută, nu de 15 la sută, fiind vorba de procentul de realizare pe trei trimestre, de cheltuire a sumei de 30 milioane de lei – bugetul alocat în acest an pentru investiții de CJ Timiș pentru spitalul județean din urbea de pe Bega.

Consilierul județean PSD Dan V. Poenaru, doctor cunoscut în Timișoara, a spus că cea mai mare problemă la spitalul județean este lipsa forței de muncă, a firmelor care realizează lucrări. Dan V. Poenaru a spus și că se îndoiește că în următorii 10 ani se va construi un spital regional la Timișoara.

Eu mă îndoiesc că în următorii 10 ani se va construi un spital regional în această zonă. Din 1997, clădirea de pe Torontalului stă nemișcată. Cum să faci un spital regional? Singura soluție a fost dezvoltarea spitalului județean, prin schimbarea infrastructurii, aplicarea normelor europene – la fiecare salon trei paturi, grup sanitar, apariția secției de mari arși, reabilitarea pentru transplant renal. Spitalul județean din Timișoara asigură 60 la sută din necesarul din Timiș. Cea mai mare problemă este a forței de muncă”, a spus doctorul Dan V. Poenaru, consilier județean.

Premierul Viorica Dăncilă declara, la mijlocul anului 2018, că la Timișoara spitalul regional se va face în parteneriat public-privat. Un proiect de care nimeni nu a mai auzit nimeni nimic de atunci…

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

5 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

13 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

13 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

14 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 ore ago