Sănătate

Infecţia cu HPV. Tratament. Vaccinare

Despre HPV

Infecţia cu HPV (Human Papiloma Virus) reprezintă cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală. Infecţia este în prima fază asimptomatică, cu perioada de incubaţie de până la 6 luni.

Debutul vieţii sexuale expune femeia la riscul achiziţiei a uneia sau mai multor tulpini HPV, însă cele mai multe nu ştiu de prezenţa infecţiei. Riscul de infectare cu HPV creşte în funcţie de: numărul partenerilor sexuali, sistemul imunitar slăbit, leziunile tegumentelor şi mucoaselor cervicite, rănile pe col netratate reprezentând o poartă de intrare pentru particule virale.

În prezent, există peste 100 de tulpini HPV cu risc înalt (16,18,31,33,35,45,58), risc scăzut (6,11,26,42,44,54,61,70,72,81) şi cu risc intermediar. Cele cu risc scăzut determină apariţia condiloamelor si negilor genitali.

80% dintre femeile infectate prezintă infecţie tranzitorie fără a dezvolta niciodată o leziune precursoare CIN sau cancer de col uterin. La 20% dintre femeile infectate se dezvoltă leziuni precursoare de tip CIN, cele mai multe

femei cu CIN elimină virusul mai târziu, iar această epurare duce la regresia leziunilor .

Despre tratament

Tratamentul îl reprezintă prevenţia primară prin vaccinare. Administrată înainte de debutul vieţii sexuale, vaccinarea realizează o prevenţie a infecţiei cu HPV şi prevenţia apariţiei cancerului de col uterin. Vaccinarea este indicată la fete si femei de 9 – 26 de ani şi pentru băieţi şi bărbaţi cu vârsta de 9 – 26 de ani.

Vaccinul nonavalent oferă protecţie atât împotriva genotipurilor 6 şi 11, cât şi împotriva tulpinilor cu risc oncogen crescut – 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58. Acest vaccin poate proteja împotriva celor mai râspândite tulpini de HPV.

Daca ai deja infecţie cu un anumit tip de HPV, vaccinul nu va putea trata sau vindeca această infecţie, dar poate să protejeze de o infecţie viitoare cu o altă tulpină.

În urma dobândirii infecţiei HPV, creşterea sistemului imunitar prin alimentaţie sănătoasă şi ovule virulicide duce la eliminarea virusului din corp în 6 – 12 luni.

80% dintre femeile sub 30 de ani infectate cu tulpini oncogene cu risc înalt elimină virusul în câteva luni (în medie, 8-13 luni), acestea reprezentând infecţii tranzitorii.

Infecţiile persistente peste 12 luni sunt o condiţie esenţială pentru dezvoltarea unor leziuni de col uterin.

Tratamentul prompt al leziunilor incipiente/vaccinarea determină profilaxia cancerului de col uterin.

Despre diagnostic

Diagnosticul este important. Se recomandă screening citologic Pap test de la 21 ani indiferent de la ce vârstă a debutat viaţa sexuală şi încheierea sa la 65-70 ani. Asocierea screeningului viral (genotipare HPV) cu cel citologic (Pap lichid) creşte acurateţea evaluarii şi reduce incidenţa intervenţiilor chirurgicale inutile.

În stadiul infecţiei HPV persistente se utilizează teste de imunocitodiagnostic (CIN2+). Aceste teste permit identificarea riscului de progresie către leziuni cervicale intraepiteliale de grad înalt.

Se recomandă testarea:

  • la pacientele cu rezultat pozitiv la genotiparea HPV pentru tulpini cu risc înalt;
  • la pacientele cu rezultat Pap de tip non HSIL

Cazurile cu test negativ se vor întoarce la supravegherea de rutină. Recoltarea se face convenţional sau prin tehnici de etalare din mediul lichid, similar cu recoltarea citologiei cervicale Pap.

Dr. Monica Buzegiu – Medic specialist | OBSTETRICA – GINECOLOGIE

Articol recomandat de Regina Maria.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

La Moşniţa Nouă se aplică o reducere substanţială a impozitului pentru clădirile care au panouri fotovoltaice

Primăria Moşniţa Nouă anunţă că se acordă o reducere de 𝟓𝟎 % la impozitul pe…

16 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 12 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 12.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

32 de minute ago

Sorin Şipoş, convins că PSD, în pofida declaraţiilor publice, nu pleacă de la guvernare: “Aceasta este moneda lor de șantaj”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, este convins că PSD nu va ieşi la guvernare, în…

13 ore ago

Primăria Timișoara face curat pe terenul din jurul lacului Balaurul

Zona din cartierul Dâmbovița de aproape 2 hectare, aflată în jurul lacului Balaurul, va fi…

14 ore ago

Prădător sexual periculos: violator și cercetat pentru pornografie infantilă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

15 ore ago

Prefectura Timiș, împreună cu Garda de Mediu, Poliția și Jandarmeria verifică județul pentru găsirea și închiderea gropilor/FOTO

În județul Timiș, sub coordonarea Prefecturii, au fost declanșate o serie de controale în teren,…

18 ore ago